Unde altundeva poți să dai nas în nas cu Mircea Lucescu la început de an decât prin sălile aeroportului? Era nostalgic după expedițiile naționalei în America de Sud din ’69 și ’70, cele care, la braț cu remiza cu campioana mondială pe Wembley, se spune că au născut generația „mexicanilor”. Punte peste aproape jumătate de secol, Lucescu se pregătea acum să traverseze iarăși Atlanticul cu Șahtior. Cu atâția brazilieni în echipă nu e loc mai potrivit decât Brazilia pentru cantonamentul dintre sezoane, nu? Pe jumătate în glumă, și ca să mai adâncească puțin confuzia unuia dintre elevii săi care era convins că antrenorul Lucescu e brazilian de naționalitate, nu român.
În un-doi-urile cu presa, Lucescu a pomenit și numele lui Sânmărtean și de mult comentata sa plecare în Golf. A trădat Steaua? A trădat fotbalul? Bineînțeles că nu aveam cum să nu ne ciocnim de șablonul „nimeni nu e de neînlocuit”. În fond, încotro și-a luat zborul Sânmărtean? Tot către sacul de bani, precum atâtea alte generații, inclusiv cea deja pomenită a lui Lucescu, Dobrin ori Radu Nunweiler. Banul a fost ochiul fotbalului sub toate rânduielile. Doar nu-și imaginează vreun naiv că Dumitrache, Lucescu și Radu Nunweiler s-au amorezat hodoronc-tronc la finele anilor ’70 de viața lângă cuptoarele oțelăriei de la Hunedoara, scenariul șablon al filmelor de propagandă cu secretari de partid cumsecade… Cei trei „mexicani” plus Bilă Dumitriu IV, toți către amurgul carierei, nu s-au înflăcărat vreodată la stereotipul „așa s-a pus prima caramidă la temelia viitorului Corvinului lui Gabor, Andone și Rednic”. Nu, toți au ales Hunedoara pentru banii rânduți pe masă de mai marii vremii de la combinat. După cum tot mirosul banilor i-a ademenit pe Dobrin și Narcis Coman către Târgoviște, recomandat până atunci doar ca orașul care l-a dat fotbalului pe Cornel Dinu.
Am pomenit în fugă câteva episoade din generația lui Dobrin și Lucescu, doar ultimul a stârnit discuția despre opțiunea lui Sânmărtean. Istoria fotbalului nostru e înțesată de astfel de exemple sau numai de astfel de exemple în care la capătul firului sunt doar teancuri de bani și prime suculente de instalare. De la Baratki, rapidistul, la Sânmărtean, stelistul, de la „luceafărul” Scornicești la meteoritul Urziceni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER