Am îngroșat rândurile celor care s-au încăpățânat să creadă că incidentul cu bricheta lui Deaconu de la acel Rapid – Steaua de pomină e totuși unul izolat printre fanii giuleșteni, poate chiar o făcătură. Așa am crezut sau poate doar așa mi-a plăcut să cred. Acum chiar că nu mai sunt deloc convins că atunci a fost ceva cusut cu ață roș-albastră.
Am văzut imagini de la Chiajna și mi-am schimbat optica vizavi de bricheta din Giulești. Da, orice e posibil și-n tribuna vișinie mai apuci să-ți spui mut de uluială după ce-i vezi pe cei câțiva descrierați scuipându-și plămânii cocoțați pe gardul care te miri cum de mai rezistă. O nevertebrată săltată la 4-5 metri înălțime zgâlțâie unul dintre stâlpii de susținere și lovește cu piciorul plasa ca s-o sfâșie, ca să-și facă loc să intre pe teren. După neuronul acelor giboni Coman merita o lecție.
Trebuia altoit acolo, pe loc, într-o clipită. Nu mai era vreme de așteptat ca atenția să se mute la vreo lovitură de colț în careul advers ca la Ploiești. Aidoma momentului pândit de descreieratul care i-a dat un pumn în tâmplă lui Galamaz de i-au clănțănit toți dinții. O imbecilitate care de atunci a închis fanilor Petrolului porțile unui stadion căruia tocmai i se tăiase panglica și pe care l-a transformat în zi de meci într-o grădiniță cu pitici și mămici de mână. Da, așa ceva pare posibil acum și-n Giulești. Stau mărturie colții deocamdată arătați la Chiajna prin gardul care oprește fiara din curte să-l sfâșie până și pe cititorul de contor. Cu gafe fără număr în Potcoavă, Rică Răducanu a îmbolnăvit de inimă un sfert de galerie. Dar tot a rămas eroul galeriei din sloganul vânzătorilor de semințe de la cuplaje. „Mâna lu’ Tamango, pasa lu’ Liță, capul lui Neagu”. Cu o ezitare, două la câte un balon, Dani Coman e mic copil pe lângă Tamango.
Sâmbătă, am dat nas în nas cu un vecin care te întâmpină cu Hai Realul în loc de Bună ziua. Realul din Giulești, evident. M-a întrebat dacă dacă vreunul dintre zănaticii pe care i-a văzut cocoțați pe gard la Chiajna a citit vreodată ce-au scris Ioan Chirilă sau Fănuș Neagu despre Rapid. Despre primul titlu din ’67, despre galeria care ticsea fostul Republicii la un matineu cu Progresul sau Rulmentul Alexandria, despre umorul tribunei.
„Voi ni-l dați pe Valentin, noi vi-l dăm pe Damaschin”. Bref, tot ce înseamnă parfum de legendă cu eticheta Rapid. Chiar așa, câți dintre fanii de azi i-au citit pe clasici sau îți spun pe nerăsuflate măcar ultimul unsprezece campion? Fără să-i cunoască și să-i simtă istoria, mulți dau năvală pe Acropole. Pentru că e la modă, pentru că merg și Ioneștii de la trei. Probabil că așa e și la fotbal pentru unii. Motivul pentru care treisferturi din meci stau cu spatele la gazon și se ciondănesc între ei. Imagini de la partidă doar apucă a doua zi la televizor, nu?…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER