Două observații pe fugă:
1. Până la urmă, mai pe ocolite, revolta lui Hagi a primit totuși satisfacție acolo unde de fapt contează. Pe gazon. Nu în birourile LPF, nici în cele ale administratorilor judiciari. Proporția covârșitoare a formațiilor tocmai retrogradate e oferită de cluburile afundate de ceva vreme în iadul insolvenței. Ceahlăul nu intră printre condimentele acestei ciorbe. Moldovenii au sărit etapa insolvenței și, se pare, au făcut deja șpagatul către faliment după ce macaronarul Massone a rupt-o la fugă cu banii din drepturile TV. După bârfa târgului, cu peste un milion și jumătate de euro. Același glonț i-ar fi șuierat azi și Rapidului pe la ureche. Singurul club sănătos din punct de vedere financiar, dar pentru care balonul nu s-a învârtit după cum și-ar fi dorit e Gaz Metanul. În rest, chingile insolvenței care abia dacă te mai lasă să respiri le-a sugrumat aproape de tot și pe Rapid, și pe Oțelul, și pe „U” Cluj. Adică, în traducere, o întreagă bibliotecă doldora de istorie și tradiție fotbalistică, de titluri și de povești. Până mai ieri, Dumitru Dragomir peria geniul lui Copos și ultima găselniță a acestuia. Insolvența în fotbal. Viața a dovedit exact contrariul. De peste doi ani, Rapid se chinuie, se târăște, orbecăie.
2. Suntem iarăși unici în Europa. Spui Liga lui Gino, spui automat Liga insolvenților. Coincidență ori nu, toți din vechea gardă a campionatului care era odinioară și al lui Dobrin – adică FC Argeș – , și al lui Domide (UTA), și al Constanței, și al Bacăului. Mai toate demult istorie acoperită de praf de-un deget. Suntem, iată, unici în Europa pentru că sezonul următor se va urni la drum cu aproape jumătate dintre competitoare care n-au atins nici măcar vârsta buletinului. Sunt născute după anul 2 000. Și AS Ardeal, și Viitorul, și CraiOlguța, și Concordia… Cine mai bagă mâna în foc, poate că așa, parafrazându-l pe Mihăilescu-Brăila, se mai asanează o părticică din campionatul nostru. Și cu nou promovata Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER