Dacă victoria împotriva Ungariei e importantă în parte și pentru Marica, și pentru Mățel sau Chiricheș, e importantă, iată, chiar și pentru gibonii care au negociat istoria cu bâta și lanțurile, atunci victoria cu siguranță că înseamnă mult și pentru Pițurcă. Pentru că ea vine fără Mutu. Odată și odată tot trebuia început un drum fără Mutu. Așa a fost să fie, acum, în dubla cu Ungaria și Turcia. Așa le potrivește câteodată, distrat, hazardul. Dacă Mutu n-ar mai fi comis încă o imprudență, avertizat fiind de orgoliul bineștiut al selecționerului, și nu s-ar fi pozat tandru cu fructul aventurii extraconjugale a lui Piți, probabil că atacantul ar fi fost și azi unul dintre chiriașii de la Mogoșoaia.
O demonstrează și partidele cu Ajaccio din acest sezon. Sărit bine de prima tinerețe și încă în așteptarea celei de a doua, Mutu nu duce mai mult de o oră de joc, câteodată nici atât. Corect, Pițurcă e un gambler, risca adesea enorm până mai ieri. De astă dată a fost prudent. Nu putea miza în două meciuri la patru zile distanță unul de celălalt pe trei atacanți, Marica, Torje și Mutu, cărora li se cam sleiesc mușchii de prin minutul 60. Și așa convocarea a numai doi a însemnat un risc uriaș. Fără vreun meci oficial în picioare Marica și Torje puteau claca, de ce nu, încă din prima repriză.
Sunt atâtea dovezi copleșitoare în fotbalul nostru, din generațiile lui Lucescu, a lui Duckadam ori a lui Hagi. O dată cu scurgerea anilor și îmbătrânirea oaselor, jucătorii devin mai așezați, rămân rebeli doar atunci când e musai cazul, cum se spune ajung mai înțelepți. Pe câți nu i-ați auzit regretând „ehe, dacă aveam eu mintea de-acum la 20 de ani…”. Cu Mutu nu e nicidecum cazul. Mereu țâfnos, cu replica în vârful buzelor ca să nu rămână niciodată dator, fidel propriului program chiar și la lot (vezi episodul Belgrad după 0-5). Pe scurt, se spune că făcea mai mult rău dacât bine vestiarului. Ajunsese precum pietricica de-ți intră în pantof și nu mai știi cum să scapi de ea. Mutu a pus pe tavă și motivul, și pretextul despărțirii de națională. După Dragomir, oricând ar fi nevoie de Mutu. Da, de acord, dar de un alt Mutu. Sunt însă tot atâtea șanse ca Mutu să se schimbe cât sunt ca metroul din Drumul Taberei să se termine la timp, în grafic.
P.S. Apropo de generațiile lui Lucescu și Hagi. Am în față o fotografie, de prin ’83. Arhiva de cartier de la campionatele de fotbal cu nasturi. Unul dintre amici, Zgabercea, câștiga Cupa Mondială și înălța trofeul. Era „antrenorul” Angliei. Pe-atunci era indignat de câtă nepăsare e în TVR vizavi de arhiva de sport. Așa sunt vremurile, azi, Zgabercea a ajuns unul dintre șefii TVR-ului. În mandatul său, deunăzi a fost scoasă din grilă emisiunea Replay. O oază săptămânală de un ceas de imagini din partide memorabile cu Dobrin, Iordănescu sau Dudu Georgescu, care nu costa aproape nimic. Ce rușine, Cristi!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER