E ca un făcut. Parcă e un blestem. Se schimbă președintele la FRF, se rotesc antrenorii la națională, noi tot încremeniți rămânem în proiecte de acum jumătate de secol. E cazul, nu e cazul, avem adversari de pregătire, n-avem, naționala e musai urcată în avion și dusă undeva într-un cantonament de cel puțin două săptămâni. Exact ca pe vremea selecționerului Angelo Niculescu, care-i testa pe Dinu și pe Lucescu înaintea Mundialului mexican într-un turneu sud-american. Cel care a marcat explozia Liță Dumitru. Asta era pe atunci moda, așa procedam noi, aidoma procedau și mulți alții. Era floare la ureche să suni adunarea la lot de vreme ce nu aveai picior de fotbalist dincolo de Cortina de Fier la vreun club din străinătate și care să strâmbe din nas. Precum Steaua acum.
Decenii, naționala chiar era națională. Nu selecționata divizionară de acum, dar cu pretențiile unui tratament special. Doar „ne-am calificat la Euro!” Da, numai că nu ne-a calificat Balauru, cel mai bombardat portar din prima ligă. Ne-au calificat cei care chiar vor merge la Euro, nu sezonierii de acum. Am înghițit cu noduri toate cantonamentele din februarie din epoca Mircea Sandu. Era secretul lui Polichinelle. Pentru suportul acordat Nașului la UEFA, hotelurile din Cipru ale lui my friend Mario aveau mușterii și în sezon mort. Dădeam totuși și peste câte un adversar mai răsărit, iar presa avea satisfacția că titrează încă o dată „a fost un test reușit”.
A fost odată. Nimeni din lumea fotbalului care mai are câte ceva de spus nu se mai gâdește la astfel de stagii în care, după cum sună șablonul, „se încarcă bateriile”. Doar pretext pentru ca selecționerul să mai coloreze cu carioci un dosar cu fișe individuale. În particular, nimeni nu se prea mai gândește la noi. E prețul plătit pentru anul în care am vârât capul în nisip și ne-am ascuns de toate meciurile amicale posibile de dorul unei urne zâmbitoare pentru preliminariile CM. Am retezat punți și eventuale negocieri ca să nu ne stricăm ratingul, iar efectul se va vedea cât de curând. Spania va veni la București pe un milion de euro sau cine mai știe cât, pe ochi frumoși nu ne va mai deschide nimeni ușa, iar de reciprocități nu mai poate fi vorba. Astfel, generic, am ajuns să ne testăm cu Zimbru Chișinău. Acesta e suflul proaspăt adus de noua echipă federală: pititul după cireș de spaima amicalelor și un proiect ruginit de început de februarie de odinioară. Tot ce-i lipsește acestei naționale vintage e ca Tata Puiu să reinventeze ca piesă de rezistență Testul Cooper, născocit de preparatorii fizici ai lui Pele și Tostao.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER