Probabil că i-a costat ceva pe organizatori reîntâlnirea cu foștii campioni mondiali la handbal în 1974 în studiourile Realității TV. Pentru unii e mai simplu. Un telefon în Drumul Taberei ori în Vatra Luminoasă și deja sunt garantate la emisiune prezențele lui Gațu, Samungi, Oțelea sau a profesorului Nedef. Pentru ceilalți însă îți trebuie resurse ca să-i aduci în platou din toate colțurile Lumii, acolo pe unde i-a răsfirat viața. Revenit din Franța, Penu a afișat același surâs șugubăț care i-a scos din minți pe nemții din Est în finală. Stockl a părut mult mai suplu decât atunci când își merita porecla „Mațe” pentru cum devora frigiderul. Ceea ce nu-l împiedica, așa rotofei, să fie un titirez pe semicerc. Două ceasuri care au zburat cât ai clipi, cu poante, cu șarje amicale peste timp, cu povești, multe povești cu Gruia, Birtalan și Orban, răbdătoarea rezervă a lui Penu la națională, un fel de Rămureanu mereu în umbra lui Rică Răducanu în poarta Rapidului.
Era viață grea în prima jumătate a anilor ’70 pentru puștii în cautarea unui model. Când te răsfăța magia handbalului lui Gruia și Gațu, când dădeai mingea mai mică de handbal pe una și mai mică, a tenisului. Vremurile Salatierei de la Progresul. În ’72, Ion Țiriac fusese invitat în studioul postului de televiziune din Dorobanți să comenteze Turneul Campionilor la tenis de la Barcelona, câștigat în cele din urmă de Ilie Năstase. „Abia am ajuns la televiziune, a explicat întârzierea dintr-o seară Țiriac. Pe toate străzile pe care am încercat să ajung aici sunt desenate pe astfalt cu creta terenuri de tenis și e plin de copii jucând chiar și cu tocătoare de la mama din bucătărie pe post de rachetă de tenis”.
Miercuri, la conferința de presă obișnuită de la Ligă, președintele Gino Iorgulescu a fost întrebat dacă știe în ce zi suntem. „Da, e 16 aprilie, nu?” Dialogul continuă: vă aduceți aminte ce s-a întâmplat acum 31 de ani? „S-a înființat prima ligă?” După enervant de multe detalii ajutătoare, Gino abia dacă și-a amintit de victoria extaziantă împotriva lui Paolo Rossi care a transformat fostul „23” într-o torță din ziare. Mi-ar fi plăcut să cred că Gino încearcă de fapt o picătură de modestie. N-am fost răsfățat cu acest sentiment. În colțul gurii nici măcar n-a schițat un surâs, ca și cum i-ar fi făcut plăcere să-și reamintească acea noapte. A îngropat rapid istoria. „Contează doar prezentul”. Adică toate combinațiile și toate șmecheriile clocite și încă neclocite în subteranele Ligii… C-așa-i în fotbal.
Cu un asemenea președinte amnezic în jilțul Ligii, pentru care, vai, parcă fotbalul a început cu Tănase și Prințul Cristea, cum dracu’ să te mai mire că doar o părticică dintre fanii de azi ai dinamoviștilor l-a recunoscut pe Dudu Georgescu?! Precum în bancul cu Bulă și Papa. Pe ăla din dreapta îl știu. E Bulă. Dar cine e ăla de lângă el? Carevasăzică, cine e oare ăla din dreapta lui Bratu care vinde bilete la semifinala cu Steaua? În loc de încheiere. Până să i se altereze starea de sănătate, Alfredo Di Stefano era nelipsit de la vreo prezentare a unei noi achiziții a Realului Madrid. A lui Ronaldo, a celorlalți. Don Alfredo s-a sprijinit când de brațul lui Butragueno, când, o vreme, de cel al lui Valdano. Noului sosit trebuia să-i fie limpede cu ce club a semnat. Clubul lui Di Stefano, clubul lui Butragueno, clubul ale cărui trofee abia încap într-o hală industrială. Istoria vinde și tricourile, și drepturile TV, tot istoria umple ochi stadioanele. Păstrând proporțiile, e cumva ce a priceput și Steaua de ce mai ales acum e nevoie de Duckadam. Cel din dreapta legendei noastre de la Sevilla ’86, Duckadam, e proaspătul transferat Pintilii. Sau Iancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER