Cred că ne putem permite pentru că avem fundul tăbăcit de atâtea necalificări înșirate pe sfoară. Dacă ținem să ne curmăm cu adevărat suferința cred că ne putem permite să ne despărțim de Pițurcă. Niciun preț nu-i prea mare. Nu i-a pretins nimeni vreodată ca echipa lui să seducă meci de meci, nu contează împotriva cui, fie Germania, fie Kazahstan, dar am ajuns – vezi Helsinki – să coborâm ștacheta într-atât până la mentalitatea unui Luxemburg ori Faroe. Ne agățăm adesea parcă panicați de acel 0-0 din start pe care-l visăm împins până mult dincolo de minutul 60. Așteptăm, stăm la pândă. Niciodată nu riscăm nimic. Tribuna, telespectatorul sunt ultimii pe lista priorităților. Mai toate garniturile creionate de Pițurcă – a lui Mutu ori a lui Stancu – au fost constipate, zgârcite până și cu cel mai prăpădit dribling – c-așa i-a venit pur și simplu atunci lui Chipciu, să zicem – sau cu o pasă în adâncime care să-ți mai descrețească fruntea. Nu e nimeni dus cu pluta – doar știm ce avem în bătătură – într-atât încât să pretindă spectacol și iar spectacol. Nu-i țin balamalele nici pe cei mari. E însă de-a dreptul stânjenitor pentru Pițurcă și apropiați ca o mobilizare cvasigenerală a microbiștilor să susțină cu atâta înverșunare campania Sânmărtean doar cu speranța că „bunicuța” va mai descreți fruntea tribunei cu o fentă ori o pasă luminoasă… Sânmărtean nu face faza defensivă, Rusescu sau Keseru nu știu pe ce post joacă… Caraghios.
Un amic s-a autopedepsit și a numărat pasele înapoi din partida cu Finlanda. Înapoi, nu și pe cele laterale. Era o cifră amețitoare, demnă de azvârlit la coș. Atunci chiar nu mai ai de ce să te miri că te mai trezești o dată când e naționala lui Piți la Tv că te duci iarăși să vezi dacă ai închis lumina în debara. Deși la ratarea lui Hoban ai verificat a treia oară. Patriotism, patriotism, dar să fim rezonabili. Piți e azi proiecția un părinte zbir care se răstește soldățește la propriul copil, îl schilodește în teren pentru o închipuită și stearpă organizare a jocului. Piți aduce cu comandantul Christopher Plummer din „Sunetul muzicii” care se încăpățâna să nu priceapă de ce le trebuie copiilor săi și haine de joacă și, mai ales, de ce le trebuie joacă.
Am pierdut de-a lungul vremii atâtea preliminarii încât nu le mai ține nimeni șirul. Cu Mircea Lucescu, cu Jenei, cu Piști Covaci, cu Iordănescu. Toate amintirile acestor decepții propun printre lacrimi și chipuri îndurerate și mult, foarte mult fotbal de calitate. Ratările lui Dudu Georgescu, Adi Ilie sau Romică Gabor nășteau emoții, patimi, îți mai aprindeai o țigară deși jumătate din cea de dinainte fumega înca în scrumieră, până se bătea un corner dădeai fuga până la frigiderul din bucătărie după o altă bere. Cu Piți ne-am calificat la Euro 2008. E oare cineva care ar dori să revadă partida cu Franța, să zicem, cea fără nicio ocazie de gol și în care Nicoliță a fost declarat omul meciului doar pentru că alergat cel mai mult dintre toți?!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER