Jucători de unică folosință

În fine, i-a picat fisa și lui Reghecampf sau, mai degrabă, abia acum și-a luat inima în dinți și a recunoscut ceea ce știa tot satul, numai el se prefăcea că nu vede. Steaua a dezamăgit din nou. Steaua din colecția de toamnă 2013 abia dacă mai aduce – parțial chiar și la tricouri – cu echipa fâșneață și vânjoasă din primăvară. Un egal cât o înfrângere cătrănită cu Corona l-a pus pe gânduri pe Reghe. „Trebuie să schimbăm foaia cu anumiți jucători”.

Picajul unora e abrupt și aproape inexplicabil. Atunci când ratezi un voleu în maniera în care a făcut-o sâmbătă Tănase la Brașov nu ai altceva de făcut, vorba fotbaliștilor, decât să-ți rupi legitimația de joc. Mai cu o șerpuire de amorul artei undeva în bandă, mai cu un șut îndrăzneț și șiret de la distanță, mai cu o pasă bine meșteșugită la întâlnire, până la urmă Tănase o scotea la capăt meci de meci în campionatul trecut. Vorba unui mucalit, azi parcă locul său ar fi mai degrabă la Poarta Albă a fotbaliștilor. Să schimbăm flancul, din stânga către dreapta. Închipuiți-vă că aveți în față una dintre paginile Pif-ului copilăriei cu două poze ale lui Adi Popa și cu invitația de a descoperi zece asemănări între cele două imagini. Exceptând același nume înscris în foile de joc aproape nimic nu se mai suprapune între cele două fotografii de la un campionat la altul. La națională a cochetat chiar și cu umorul involuntar. Discuția poate continua în același registru și cu Latovlevici, și cu Bourceanu, și cu Szukala. Adunați fac de-o jumătate de echipă. Pe cine să mai mire atunci că Steaua de acum seamănă, dar nu răsare cu Steaua din primăvară?                                                                               
Dovada vie și de necontestat de generații că fotbalistul nostru e cam de unică folosință. A rupt gura târgului un sezon, prin cine știe ce miracol eventual două, după care trăiește din amintiri. Istoria fotbalului nostru e înțesată de cariere frânte după ce abia dacă a fost scrisă introducerea și eventual un capitol. După clișeul presei de odinioară, n-a dansat decât o vară. Cu atât mai de prețuit e longevitatea carierei unui Boloni, Hagi ori Dorinel Munteanu, măgulitoarele noastre excepții.