Mămăliga explodează mai târziu

Mi-am propus să șochez eminențele cenușii de la FRF. Pare de-a dreptul incredibil, dar la un moment dat, cândva și Chipciu, Dragoș Grigore ori Adrian Popa au avut și ei până în 21 de ani! N-au rupt gura târgului în preajma acestei vârste. Dimpotrivă. Din lotul tricolor plimbat la Euro, doar Torje și Raț au obținut galoanele consacrării la un club de primă ligă până să împlinească 21 de ani, Restul? Fie umplutură prin loturile de seniori ale divizionarelor A, speranțe precum multe altele, care Dumnezeu mai știa dacă vor confirma măcar parțial vreodată. Fie plimbați din împrumut în împrumut la echipe de ligă secundă. Chipurile ca să se coacă, să mai apuce și câteva minute din meci.

Așa e de când lumea în fotbalul nostru. Mămăliga a explodat mai târziu, pe la 23, 24 de ani. Statistic. Nu vă cramponați să contraatacați cu exemplele unui Dobrin, Balaci ori Hagi. Sunt excepțiile de la regulă. N-am avut o cultură a performanțelor nici la selecționatele de juniori și de tineret, motivul pentru care atunci când cineva aduce vorba de isprăvile tricolore la această categorie de vârstă mai punem o dată imaginile cu „cangurii” Balint, Gabor sau Rednic la Mondialul din ’81. Nu-și mai aduce aminte nimeni când ne-am calificat ultima oara la un turneu final de tineret. Cu generația lui Stanciu și Iancu, ori cu cea a devoratorilor de pizza nici nu aveam cum. Până mai ieri contabilizam un număr aproape dublu de fotbaliști legitimați în scriptele federale în comparație cu portughezii. Bizar, totuși n-am prea avut de unde alege și nu ne-am putut permite primenirea din mers, precum lusitanii, care au titularizat la ultimul Euro câțiva mânji din naționala de tineret care anul trecut juca finala cu Suedia la Under 21. În schimb, noi, precum greierele din fabulă, ne-am mărginit să facem haz de necaz. „S-a născut talent și a murit speranță”.                                            

Altceva e și mai greu de priceput decât încrâncenarea cu care e apărată această idee nefericită. Să admitem că mai marii FRF Burleanu și locotenentul său Bodescu „au păreri” pentru că n-au dat vreodată cu piciorul în minge și astfel pot greși în privința impunerii jucătorului sub 21 de ani. Unul dintre membrii la vârf ai FRF e însă Marcel Pușcaș, jucător cu rezonanță, unde mai pui și cu o selecție la naționala mare. E imposibil să se fi distorsionat într-atât amintirile sale legate de debutul la FC Bihor, de cât de înțesată de felurite piedici și capcane era ascensiunea unui „nou  produs” și la câte umilințe era supus atunci juniorul băgat pe gât echipelor de B tot de o încercare federală nefericită.
Și atunci, ca și acum s-au încurcat nuanțele. Una era prezența obligatorie în lot (aproximativ una dintre cerințele UEFA de azi în cupele europene), cu totul alta era prezența obligatorie pe teren. Acest derapaj federal under 21 nu trebuie nimeni să i-l povestească lui Marcel Pușcaș. Le-a trăit la vremea respectivă în vestiar și pe gazon. Ne-am fi așteptat ca azi Pușcaș-Pățitu’ să fie mai vocal. Nu e.