Părea o declarație într-atât de năucitoare încât nici nu-ți trecea prin cap că ar mai fi loc și de concurență. Toamna trecută, vă amintiți, prin preajma meciului de baraj pentru Mondiale, dinamovistul Lazăr vorbea cu mintea în repaus total. „Sper să picăm cu Portugalia și să ne dea Ronaldo vreo trei goluri. Eu țin cu Dinamo, nu cu echipa națională”. Adânc. Toți am afișat aceeași îngăduință față de un puști care a încercat momentul lui de teribilism, s-a vrut mai cu moț, mai dinamovist decât toți dinamoviștii. Puștisme.
În topul declarațiilor halucinante avem, iată, un new entry. Nu un mucos, ci o curvă bătrână, cum ar zice Vanea Chirilă. Rodion Cămătaru. Știința Craiova trăia cel mai trist moment din întreaga sa istorie după ce gruparea lui Mititelu tocmai fusese declarată în faliment la tribunal, iar Cămătaru radia de fericire. „Mă bucur că a murit Universitatea întrucât așa poate continua proiectul cu cealaltă echipă din Craiova”. Declarația a fost confirmată la literă și la virgulă în emisiunea unui Marius Chican stupefiat. Prin comparație cu Cami, o altă fostă glorie a Științei, Sorin Cârțu, ne-a dumirit încă o dată că are mereu mintea cu el. „Ceea ce s-a întâmplat cu Universitatea era așteptat demult să se întâmple”. Cu siguranță că și Cârțu a simțit exact ce au simțit și ceilalți companenți ai Craiovei Maxima. Și-n sufletelor murise o părticică o dată cu moartea Științei. Încă o lacrimă după ce tocmai se despărțiseră și de căpitanul Costică Ștefănescu, și de profesorul Tică Oțet, și de președintele cloșcă grijulie pentru toți puii, Corneliu Stroe.
Cămătaru a ținut să fie altcumva. A izbutit. A izbutit chiar să le reamintească și celor mai tomnatici de acel Cămătaru căruia o vreme nu-i ieșea mai nimic, după ce nu se mai putea trăi din amintirile cu Bordeaux sau Kaiserslautern. Cel din perioada în care era calul de bătaie în rubricile din „Săptămâna” lui Eugen Barbu. Haplea în chiloți. Era proiecția sarcastică a notelor în buza corigenței de fiecare etapă ale cronicarilor de la „Sportul”. Închipuiți-vă un sezon îndesat numai cu meciuri mizerabile al lui Cociș ori al lui Mihai Costea, alți clienți de azi ai tribunelor. Nu-i prea mare efortul. Acesta era Cămătaru de-atunci. Un meci, două de excepție și deja luminița de la capătul tunelului avea și un titlu. „M-ai învins, Rodioane!” Era ultima filă a unei șarje, totuși, gazetărești. Cum se mai învârte roata, cum se mai repetă istoria la aproape trei decenii de la rândurile lui Eugen Barbu! „Ne-ai mai învins o dată, Rodioane!” cu declarația „mă bucur că a murit Universitatea”…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER