Nu ințeleg la tine, mister!

Selecționerul Contra chiar n-a bătut drumul de pomană până la Bruxelles. I-a putut totuși admira pe mingicarii Neymar, Cavani sau Mbappe. Poate că e tocmai unul dintre efectele preliminariilor catastrofale. Acum, nici Chipciu nu mai e titular la Anderlecht și-i ține de urât lui Stanciu pe banca de rezerve. Ne închipuiam că nimic nu poate să le lase un gust mai amar tricolorilor decât o remiză în Kazahstan. Nu e nici pe departe așa. Iată că vom ajunge să ne bucurăm atunci când vom aduna minute cât de-o partidă din câteva meciuri al lui Chipciu sau Stanciu în campionat cu Anderlecht. 23 de minute cu Gent, alte 18 cu Standard…

Cum fac ochii cât cepele antrenorii (doar unii) și câțiva manageri de la noi la tot ce se întâmplă prin fotbalul altora – cum a egalat Paok, de ce n-a jucat Dybala în campionat -, cu siguranță că și reciproca e tot pe atât de adevărată. S-ar putea ca alții să nu o ia ca pe un pretext care să justifice dezastrul din ultimele preliminarii dezvăluirea că de fapt la mijloc a stat un scurtcircuit de comunicare cu neamțul Daum. Cu alte cuvinte, dacă n-au priceput indicațiile în engleză, cea mai vorbită limbă de pe planetă, atunci e posibil ca Toșca sau Chiricheș să fie tot o mirare la spusele antrenorilor de la club în spaniolă sau în italiană, nu?! Își cam răcesc gura de pomană. Nu ințeleg la tine, mister!, rostită într-o engleză care ne mai amuză uneori în declarațiile proaspăt sosiților la Otopeni.                                                                                            

Nu e campionat mai răsărit în Europa în care să nu fi jucat Răducioiu sau Tamaș, primele două exemple care-ți vin la îndemână. Milan,  Stuttgart, Celta, Spartak Moscova etc. E imposibil de imaginat că Răducioiu și Tamaș au știut după carte și engleză, și franceză, și rusește, și nemțește. Sau că au avut translatori la fiecare club prin ligile prin care s-au învârtit. Cu exigențe rezonable, probabil că au operat cu o limbă străină sau poate chiar două. Precum la liceu, engleza în principal plus încă o opțiune. Nicidecum găunoasa descurcăreală cu două boabe în italiană și trei în engleză. Niciun antrenor nu i-ar urechea pe Keseru sau pe Pintilii dacă ar deprinde  măcar engleza pe care le-o vorbea Daum. De unde și euforia generală printre tricolori că a fost uns Contra, „unul care vorbește pe limba noastră”.     

BEC a dispus înlăturarea de pe platformele online a peste 600 de materiale electorale
BEC a dispus înlăturarea de pe platformele online a peste 600 de materiale electorale
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el…
Câte goluri a marcat Florin Andone pentru Atletico Baleares din luna decembrie până acum
Câte goluri a marcat Florin Andone pentru Atletico Baleares din luna decembrie până acum
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Soția lui Daniel Pancu, imagini apetisante! S-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini apetisante! S-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
×