Nu ne vindem naționala!

Nu Christoph Daum e azi ținta tuturor săgeților, ci selecționerul adus de afară, în general. Nu contează numele, nu contează palmaresul, că-l cheamă Lippi, Schuster sau Daum. Noi tot nu ne vindem naționala, cu alte cuvinte. Suntem caraghioși. Nu doar moda e cufărul din pod întors cu fundu-n sus, ci și cerbicia vigilenților de serviciu.

Toți acești antrenori de duzină care-și umflă pieptul după un succes răsunător cu Onești sau Bihor i-au luat la forfecat și pe Alesanco, și pe Zenga, și pe Protasov, pe toți. Stai așa, că la noi nu merge oricum, dictonul de ieri și de azi care guvernează toate interesele și toate matrapazlâcurile. Nicunul dintre toți acești trăncănitori prin vocație n-a avut obiecții pe vremea când selecționata era jupânită de Pițurcă, tocmai condamnat penal. Dacă o afacere demult uitată cu cocaină și prostituate e unicul și supremul criteriu după care judecăm competențele fotbalistice ale lui Daum atunci naționala lui Mutu și Contra trebuia decimată demult. 

Pagina tristă din cartea de vizită a lui Daum datează de acum 16 ani, din 2000, și logic ar fi fost să-i tragă de mânecă mai întâi pe cei care l-au angajat ulterior pe Daum, nu? Pe mai marii de la Fenerbahce ( două titluri de campion), FC Bruges, Besiktas, Eintracht Frankfurt sau Austria Viena. Pentru toate aceste cluburi cu rezonanță în cupele europene, episodul din 2000 n-a cântărit nicicum, o picanterie și nimic în plus.   

Două păreri care se bat cap în cap. După Marcel Răducanu și Dorinel Munteanu, ambii conectați strâns la viața din Bundesliga, Daum „e un antrenor riguros, care pune preț pe disciplină și dă încredere întregului grup”. În schimb, după Cosmin Contra, Daum e un antrenor prăfuit, „a venit ăsta să ne învețe pe noi fotbalul”. O spune răspicat, tăios, de la înălțimea unui contract cu răsunătoarea Alcorcon, unul dintre purtătorii de cuvânt ai noului val al antrenorilor noștri, care abia dacă face purici șase luni din fiecare contract semnat.

L-am auzit deunăzi pe colegul Decebal Rădulescu exprimând-și scepticismul vizavi de existența unor grupuri de interese roind azi în jurul echipei naționale. Să înțelegem atunci că Dragomir, Sandu, Contra, Ganea și mulți alții se bagă în seamă doar din patriotism și dintr-odată steliștii s-au pupat cu dinamoviștii, iar Burleanu cu Nașul?! Precum în răvașele lui Tomiță Caragiu. Nu, ei și mulți alții sunt cotă parte, fiecare cu interesul său, cu câte o pilă la selecție și unii dintre ei bineînțeles cu ochii sticlind pofticioși  la postul de selecționer.