Toate bune și apetisante când aducem vorba despre amicalul verii cu Barcelona, mai puțin clipele când se dezlănțuie euforia isterică. Probabil ca nu carecumva să se plictisească singure fătucile electrocutate care-și smulg părul din cap doar pentru că au apucat să zărească fâțâindu-se în fața unui hotel câte un star pop. Mamăăăă, vine Barca!…De-ar fi fost un promo al celor care vor transmite amicalul cu Dinamo la televizor, nu era nimic de comentat. Nu sunt însă clipuri promo, ci imagini de la știrile sportive cu jucători și antrenori uzi în trening de fericire că vor vedea Barca pe viu…
Extazul s-ar potrivi de minune fotbalului din Singapore, Zambia ori Honduras. Pe-acolo mai calcă la câte un deceniu un club mare care le ia și pielea de pe ei. Și mai explodează și vânzările de tricouri ștanțate cu numele lui Beckham, Ronaldo sau Messi. Doi iepuri dintr-o lovitură, așa marketing, jos pălăria. Acolo, pe Real, Chelsea sau Inter poți să apuci să le vezi o dată în viață.
Noi nu suntem însă Zambia, deși Barcelona ne tratează ca și cum am fi un colț uitat de lume de vreme ce a ținut la prețul echivalent unui meci cu o deplasare de jumătate de zi spre Monterrey ori Calcutta. Dacă 10-15 ani am fi suspinat după o asemenea pleașcă – un nume mare precum Barcelona – în timp ce țopăiam printre pitici în întâlniri cu Zilina ori Maribor, atunci ar fi avut măcar o explicație extazul de acum. Nu e cazul. În ultimele sezoane ne-au trecut pragul destui grei. Chelsea, Real, Bayern, Man Utd, Benfica, Ajax etc., etc. Numai partide pe puncte, pe calificări. Acum, Barcamania e declanșată de o întâlnire de pregătire și nimic altceva. Hagi remarca odată că „îi tratăm pe alții cu prea mult repect”. Contextul era altul, iar adversarul bineînțeles că nu era Barca. Despre asta e însă vorba și în amicalul anului, al deceniului dacă ne luăm după costuri. De „prea mult respect”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER