Luați-o ca pe o părere și nimic mai mult: nu cred că Puiu Iordănescu se va reîntoarce în fotbal ca director tehnic al naționalei în varianta în care Gică Popescu va fi înscăunat șef la FRF. Generalul a ieșit de ceva vreme din circuitul fotbalistic, s-a învârtit în cu totul alte sfere. Politică, afaceri și altele. Și-a mai dat cu părerea când a fost întrebat despre un meci, un eveniment și cam atât. Nu-i vorbă, nu-l ucidea nici traiul parlamentar, dar ca director tehnic al naționalei chiar riscă să moară de plictiseală între două convocări ale lotului. Exect ceea ce pățesc și Pițurcă și staful său planturos.
Nu era nevoie de reacția veninoasă a lui Pițurcă pentru ca Iordănescu să-și dea seama că nu va fi decât decorativ prin preajma naționalei, nimic altceva decât a cincea roată de la căruța selecționerului. Pițurcă abia dacă-l recunoaște de șef pe Mircea Sandu, în principiu pentru că-i dolofănește cardul, cum ar mai putea oare înghiți și o ierarhie departamentală?! „Poate doar o colaborare, așa. Nimic altceva…”, a pus piciorul în prag Piți. În traducere, tu n-ai decât să-ți răcești gura cât vrei, că eu oricum fac doar cum mă taie pe mine capul…
Oricum ar lua-o, Pițurcă realizează totuși că Tata Puiu ar fi o pietricică picată în pantof pe care n-ar prea ști cum s-o scoată. Piți a dat cu tifla de atâtea ori CEx atunci când a fost poftit să-și prezinte bilanțul. Putea să spună și probabil chiar a spus-o: „ce, a ajuns să se priceapă la fotbal și Argăseală? Sau Goga?…” când i s-a reproșat că a compus ca un zănatic echipa atât cu Ungaria, cât și cu Olanda în primăvară (pentru cine a uitat, bilanțul cu batavii e de 1-8). Cu Argăseală poate să-i meargă, cu Iordănescu ar fi mult mai greu, poate chiar imposibil să-i spui că nu se pricepe. Așadar și prin urmare, peste un an Iordănescu s-ar afla exact în postura de acum a lui Crăciunescu în relația cu Mircea Sandu. I-ar sta în gât ca un os de pește exact cui contează. Lui Pițurcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER