Râmele de la Ploiești

Am încercat să țin pasul cu numărătoarea. În primele zece minute ale meciului de de duminică de la Ploiești comentatorul de la Digi Ionuț Angheluță a apelat de vreo nouă ori la sintagma "teren foarte greu" sau variațiuni pe aceeași temă. M-am lăsat păgubaș. Probabil că până la sfârșitul partidei și la analizele sportive de după ultimul fluier al arbitrului să se tot fi pomenit de o sută, de două sute de ori condiția "deplorabilă" a gazonului. Alibiul picat la țanc. Suportul detaliilor salvatoare de care s-au agățat mai ales steliștii. Vezi, Doamne, echipa mai rafinată tehnic. Aceeași echipă "tehnică" n-a făcut însă altceva decât să se târască meci după meci

Am încercat să țin pasul cu numărătoarea. În primele zece minute ale meciului de de duminică de la Ploiești comentatorul de la Digi Ionuț Angheluță a apelat de vreo nouă ori la sintagma „teren foarte greu” sau variațiuni pe aceeași temă. M-am lăsat păgubaș. Probabil că până la sfârșitul partidei și la analizele sportive de după ultimul fluier al arbitrului să se tot fi pomenit de o sută, de două sute de ori condiția „deplorabilă” a gazonului.

Alibiul picat la țanc. Suportul detaliilor salvatoare de care s-au agățat mai ales steliștii. Vezi, Doamne, echipa mai rafinată tehnic. Aceeași echipă „tehnică” n-a făcut însă altceva decât să se târască meci după meci din startul sezonului, inclusiv pe stadioane unde îți era milă să mângâi cu dosul palmei gazonul pufos ca mătasea, darămite să-l pisezi sub crampoane. Ce rost are invocarea stării „deplorabile” a gazonului la cea mai mare ocazie de gol a Stelei, la lovitura cu capul a lui Chipciu, singur-singurel la 7-8 metri de Pecanha?! Pe exact același gazon „de groază” am avut încă o dată dovada că marocanul Kharja are un dialog excelent cu balonul. Numărați pasele în gheata coechipierilor.

Acum câțiva ani, Gazeta Sporturilor a completat colecția DVD-urilor idolilor de odinioară și cu un medalion Dobrin. Dacă e cineva într-atât de curios cum arată de fapt o suprafață de joc dificilă, aproape impracticabilă atunci e invitat să revadă ghetele Gâscanului de după o partidă pe un asemenea teren. În timp ce Dobrin pocnește cu of ghetele de asfaltul către vestiare ai impresia că fiecare bocanc încărcat de noroi cântărește măcar două kilograme.

Acela era cu adevărat un gazon dificil, nu cel cu râme – cu sau fără tricouri – de la Ploiești. Sau cel din Ghencea de la barajul cu Slovenia, cu fotografia simbol cu Contra prăbușit în mocirlă de abia se mai vedeau câteva pete de galben din tricou. Sau plaja de pe fostul „23” din meciul cu Danemarca. Sau… Bunăoară, era cât se poate de naturală mirarea lui Răducioiu, luni dimineața în studioul sport.ro: „Vi s-a părut atât de jalnic gazonul de la Ploiești?”

Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×