Retragerea anonimă a lui Mutu

Ce tristă ieșire din scenă! Ici, colo, abia dacă dai peste câte o știre rătăcită sau peste niște firimituri de imagine, care aduc a umplutură, la știrile sportive cu ultimul tatuaj adăugat la colecție. Anonimat în toată regula. Și nu vorbim despre fieștecine, un jucător oarecare, fericit că a adunat miraculos două-trei selecții, ci despre portdrapelul unei generații, despre golgeterul ex aequo all time al naționalei, la braț cu Hagi. Despre Adrian Mutu.  

Retragerea sa oficială de pe gazon, fluturată cu vreo săptămână în urmă, n-a mai tras de mânecă pe nimeni, n-a mai fost un subiect de presă. Nu era nevoie să fii cine știe ce expert în fotbal  ca să-ți dai seama fără efort că Mutu se retrăsese de fapt deja din fotbal încă de acum vreo doi ani, din epoca Petrolul. I se sleiseră puterile, balonul și mușchii nu-l mai ascultau. În fond, Mutu se retrăsese din fotbal după experiențele nefericite numite Cesena și Ajaccio, de dinaintea revenirii acasă, în 2014. Parcă nimănui nu i se potrivea mai bine decât lui Mutu clasicul banc cu Bulă și bunica înțepenită în fereastră ca să să-i mai ia pensia încă o lună. Mutu a tras cu dinții de încă o convocare și încă o selecție la națională, doar-doar l-o sări pe Hagi în clasamentul golgeterilor. Un moft. Încă un moft marca Mutu. Până mai ieri se organizau tot soiul de șușe. În deschidere cu tradiționalul derby dintre actori și ziariști, iar în meci-vedetă reîntâlnirea cu fostele glorii. Nimeni n-ar fi avut ceva de obiectat vizavi de selecția lui Mutu aici, printre deja veteranii Chivu, Contra ori Viorel Moldovan, care cu părul nins sau mai deloc, care cu burtică.                                     

Subiectul reportajului TV era cu totul altul, dar l-am revăzut deunăzi pe Mutu în aula de la Casa Fotbalului la cursurile de antrenori. Încă un moft? Posibil, cine mai știe, poate încearcă doar să demonstreze că n-a fost doar o joacă, un amuzament de primăvară deghizarea sa în antrenor de la Tg. Mureș. Sau poate chiar țintește un carnet de antrenor. Cursurile, anii trec în să greu, iar Mutu numai la capitolul răbdare nu excelează. Cu alte cuvinte, nu-i tocmai din același aluat ca noi, ceilalți, care i-am tot înghițit pocinoagele înșirate ca mărgelele. Încă mai mult, unii dintre noi s-au încăpățânat până acum vreo două luni să vorbească despre fotbalistul Mutu la trecut. Ceea ce era demult cazul.                                             

P.S. S-o numim și curajoasă trecerea lui Mircea Lucescu de la Șahtior la Zenit. Adică din Ucraina, de la un club al cărui stadion-bijuterie a fost ras de bombardamentele lui Putin, în Rusia, la clubul-fanion al aceluiași Putin.