„Să nu ajungeți ca ungurii!”

Am auzit acest clișeu de o sută de ori, de o mie de ori, cine mai știe. Cum se retrăgea câte o vedetă din Generația de aur, se încețoșa deodată orizontul și venea și avertismentul „vedeți să nu ajungeți ca ungurii!” N-a fost tocmai limpede în deceniul nostru de grație până unde se afundase de fapt fotbalul urmașilor lui Puskas și Grosics de vreme ce a fost nevoie să-l întoarcem din drum pe Hagi cu strădanii naționale pentru ca să spargem gheața în confruntările directe. Doar cu Adi Ilie și cu Filipescu nu era nici pe departe de-ajuns. Nu era de altfel prima oară când supralicitam „patriotic” propriile limite. Noi ne închipuiam un fel de buricul fotbalului când de fapt lumea bună doar ne băga în seamă pentru că izbuteam să înnodăm calificările. Însemnam atunci cam ce înseamnă azi Steaua, dacă permiteți comparația. O formație redutabilă, așezată, echilibrată, pe care trebuie s-o tratezi cu atenție, după evaluările chiar ale celor de Chelsea. Niciodată însă favorită cu „greii”.

Hagi s-a mai retras o dată și despărțirea bineînțeles că a fost stropită cu același obsesiv „să ne ajungeți ca ungurii!” Era avertismentul pentru generația lui Chivu și a lui Mutu. Toate chefurile tolănite pe butoaie de vin de la convocările la lot, chelfăneala ospătarilor, escapadele nocturne de la Flora și alte stabilimente ne-au tot rostogolit către vale încât azi ne punem cam cu strângere de inimă întrebarea dacă nu cumva „am ajuns ca ungurii?”. S-ar putea să nu ne convină răspunsul chiar și al unuia dintre tricolori, Costin Lazăr. Pe scurt, azi suntem sub nivelul ungurilor. „Va trebui să contracarăm cu inteligență”. Teribilism? Vrea să fie el mai cu moț? Costin Lazăr nu pare genul. Mai degrabă realism, fair-play venite din partea unuia care, pentru cine a uitat, a ajuns și într-un top al sportivității în The Guardian după ce-i recunoscuse arbitrului în Giulești că nu fusese fault asupra sa la un penalty deja dictat. „Ei sunt mai tehnici, au și mai multă forță”. Fostul rapidist are curajul s-o recunoască, bărbătește. Ne pune în gardă, cu alte cuvinte. E exact ceea ce simt destui chibiți ai naționalei: e discutabil statutul de favorită certă al unsprezecelui lui Pițurcă împotriva Ungariei la București, unde e musai victoria. Cum Dumnezeu să dai un gol mai mult decât ungurii cu un atac Marica – Torje care s-au antrenat pe unde s-a nimerit o vară întreagă și-și tot caută echipă?!