Sabău, altă deziluzie

Câte un Hizo pentru fiecare echipă din campionat. E singura rețetă care nu dă vreun rateu, niciunde. Ultimul clacaj zornăitor al lui Sabău la Rapid o certifică încă o dată cu vârf și îndesat. Băieții buni, cumsecade abia dacă fac cheag la o echipă câte un tur de campionat. E un miracol dacă bifează un sezon întreg. Se fâțâie de colo dincolo, de la un club la altul, încep întotdeauna cu frenezie câte un proiect pe care nu apucă să-l încheie vreodată.

Vestiarul nu e altceva, pretutindeni, la echipe mari, la echipe mici,  decât o colivie de șerpi, iar bazaconiile pe care le tot auzim de genul „noi suntem o familie” nu rezistă mai mult de două-trei etape. Sunt o perdea de fum. Fie că te numești Sabău, Stelea ori Selymes – cu blazon de Generația de aur -, ești un antrenor pierdut în viermuiala vestiarului dacă nu ești un zbir, dacă nu dai cu pumnul în masă sau cu gheata de gresie, chiar cu riscul de a brăzda spinceana cuiva după modelul „dialogului” Ferguson – Beckham. L-ați văzut pe Neluțu Sabău la ultima conferință de presă în Grant înainte de mazilire. Vorbă așezată, domoală, ardelenească. Sabău cel știut dintotdeauna. Se vedea singurul vinovat, iar în rătăcirea de moment mai și mulțumea jucătorilor… Cum vă puteți imagina că vocea asta stinsă și tremurândă de domnișoară de modă veche care-și închipuie cum va accepta prima invitație la un bal ar fi putut răzbi într-un vestiar atât de complicat cum e cel vișiniu?!  Cu „vă rog, domnule jucător x” sau „vă invit la primul tur de stadion” e de mirare că Sabău a rezistat și un sfert de campionat.

În emisiunile de analiză fotbalistică se despică firul în patru, se purică sistemele de joc. S-a început într-un 4-3-2-1, iar după pauză s-a continuat într-un 4-1-1-2-2… Jucătorii nu pun preț nici cât pe o ceapă degerată pe toate aceste strădanii colocviale. Singurul mesaj tactic etern valabil, din vremurile lui Valentin Stănescu ori ale lui Florin Halagian, care ajunge la urechile jucătorului e din categoria „du-te, bă, la șah dacă nu-ți convine!”