Ne-a cam luat valul entuziasmului după vestea bună sosită de la UEFA și am uitat de fapt de unde am pornit și, mai ales acum când deja miroase a meci, cu cozi la bilete și dileme despre orarul metroului, am ocolit o întrebare: joi seara în tribune vor fi și mardeiașii îmbrăcați în negru și-și ziceau suporteri ai lui Dinamo și ai Stelei care s-au încăierat la Budapesta? Doar pentru acea smardoială ca între interlopi de cartier ne-a potcovit UEFA cu un meci cu porțile închise, nu? Ce jenant, câteva mii de fani ai naționalei și-au procurat tichete virtuale pentru ca alde Torje și Chiricheș să nu se mai simtă părăsiți în goliciunea tribunelor și să se mai șteargă din ultima impresie lăsată de cele două găști arțăgoase în dubla cu Ungaria și Grecia.
Pușchea pe limbă să mai aibă „fanii celor două cluburi” oarece polițe restante de plătit pentru că atunci nimeni și nimic nu ne mai scapă pielea la UEFA. Până acum ni s-a tot arătat pisica, mai cu o amendă, mai cu un sector, două de tribună închise. S-a umplut însă paharul și s-a ajuns, iată, la sancțiunea inițială – fără spectatori cu Finlanda – care, dacă am descifrat corect explicațiile, e doar suspendată. Nu anulată, nu smulsă din dosar, mototolită și azvârlită la coș. Până mai ieri și steliștii își tot ascundeau capul în nisip pretinzând că unii fac din țânțar armăsar și că de fapt peluza roș-albastră e modelul cumințeniei și s-au trezit cu porțile stadionului închise mai întâi un meci, apoi încă unul…
De o lună se tot comentează cu patos imaginile cu pumnii cărăbăniți în peluza de la Budapesta. La TV, prin ziare, pe siteuri. Nicio vorbă dinspre „organele” noastre. Nimic de la jandarmerie, de la poliție, nimic de niciunde. Măcar așa, un sâmbure de investigație de ochii lumii. Nimic. Cum să mai pretinzi atunci clemență o dată și încă o dată celor de la UEFA dacă la tine acasă nimeni nici măcar nu mimează, de ochii soacrei, puțină curățenie în tribune. Cu ceva cap, nu doar cu gaze lacrimogene și bastoane șuierând mai ales peste chipuri nevinovate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER