A ajuns un șablon iritant, păgubos, gard în gard cu cugetarea hazlie „și-au dorit mai mult victoria”. Dai nas în nas cu stereotipul atunci când microfonul soarbe vorbele lui Halep ori, iată, ale lui Rădoi. Totul se învârte conjunctural în jurul unei familii de cuvinte din categoria dăruire, abnegație, devotament față de culorile clubului, ghinionul unei mingi picate lângă linie ori al un șut care doar a mușcat bara. Ați auzit-o vreodată pe Halep, să zicem, explicând vreuna dintre înfrângerile în fața Șarapovei cu banalul „poate că e mai talentată ca mine. Poate”?! Simplu și fair.
Tot în cârca atitudinii a pus și Rădoi eșecul din Supercupă cu ASA. Nimic despre harul jucătorilor mureșeni, despre omogenitate, despre experiență. Convine ori nu antrenorului sub acoperire de pe banca Stelei, Brandan ori N’Doye sunt mai fotbaliști decât Neagu, Muniru, Râpă sau Trașcă, să zicem. Talentul a făcut miercuri diferența, nu atitudinea. Berzei roș-albastre i-a făcut DNA cuib în campionatul care stă să înceapă, altminteri… Neîndoielnic, cântăresc și kilometrii asudați de Nicoliță într-un meci, dar, vorba lui Halagian, diferența o face tot „cel care știe cu coțofana”. Or actualul lot al Stelei e probabil cel mai subțire din ultimul deceniu.
Becali a tot întins ața și, iată, ața s-a rupt. Vară după vară, a vândut câte doi-trei titulari, a plombat din mers și și-a închipuit că a descoperit elixirul succesului în fotbal. De fiecare dată, schimbul de ștafetă s-a produs lin, fără cine știe ce convulsii. A plecat Chiricheș, a continuat Gardoș, s-a transferat Bourceanu, a rămas Prepeliță. Steaua a tot trăit tihnit din osânza chivernisită în anii trecuți, până când aceasta s-a subțiat de tot și s-a ajuns inevitabil la varianta ca reconstruția echipei să stea pe umerii lui Stanciu și Iancu, mereu cocoloșiți și niciodată nici măcar pârguiți. Stanciu și Iancu, fundația, pilonii new Steaua, ce glumă bună!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER