Stăruie și acum aceeași senzație de pe vremea în care se apropia clipa când trebuia să dai socoteală profesoarei de română pentru lectura obligatorie a clasicilor. Nimic, niciun pasaj din reportajele și drumețiile lui Sadoveanu ori Vlahuță, nimic nu se compară cu niște note de călătorie din lumea fotbalului citite pe furiș de vigilența părinților. „Ca mâine bate la ușă examenul…”
Aceasta e povestea primei întâlniri cu ziaristul Cornel Dinu în paginile revistei „Fotbal”. La începutul anilor ’70 era la modă în fotbalul nostru ca „naționala” ori vreuna dintre echipele de club să pregătească stagiul de iarnă tocmai la capătul Lumii, în America de Sud. Într-un an, dacă nu greșesc 1972, au traversat Atlanticul atât Dinamo, cât și Rapid. Pentru noi, cei de dincoace de Cortina de Fier, era o lume misterioasă, înțesată de necunoscute la tot pasul și despre care aflasem doar câteva frânturi din cărțile lui Ioan Chirilă ori ale lui Titi Teașcă. Săptămânalul „Fotbal” avea pe atunci formatul apropiat de cel al cotidianului „Adevărul” de azi. Pe parcursul, dar și după expedițiile fie ale „naționalei”, fie ale lui Dinamo circa o jumătate de pagină era rezervată reportajelor semnate de Cornel Dinu. Lumea Nouă a fotbalului era developată cu șarm, mustind de talent gazetăresc, cu acuratețe și cu detalii explicative de genul „de ce suporterii lui Independiente sunt recunoscuți drept cei mai devotați din Buenos Aires”. Cei mai mulți dintre noi abia auzisem de River și de Boca. De ce toate reflectoarele țintă tocmai pe Independiente? Simplu, „naționala” pierduse cu 3-0 în fața acesteia într-un patrulater. Peste ani, atunci când echipa reprezentativă a intrat în zodia selecționerilor fie Mircea Lucescu, fie Cornel Dinu a fost reînnodat și drumul până în America de Sud.
Bănuiesc întrebarea care vă stă pe buze. Dacă acele note de călătorie așternute cu atât har chiar i-au aparținut jucătorului abia trecut de 20 de ani Cornel Dinu? Răspunsul a venit doar mai târziu, după ce am intrat cu acte în redacția „Sportul” și el a fost afirmativ. Cunoscutul publicist Petre Gațu, tatăl arhicunoscutului fost handbalist Cristi Gațu, s-a ocupat, mi s-a spus, doar de bucătăria redacțională și de o,k.-ul de tipar. Doar ici, colo câte o intervenție. Notele de călătorie erau carevasăzică autentice. Azi, întrebarea ar fi fără noimă la câte tablete și rubrici a susținut Cornel Dinu în marile cotidiane în ultimii ani. În loc de final: aceste rânduri și-au propus să nu fie doar un pretext pentru a-i ura „La mulți ani!” și lui Cornel Dinu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER