Dincolo de Olanda, Turcia sau Ungaria, naționala României a avut de înfruntat pentru a ajunge la acest baraj de Mondial un adversar poate și mai dificil: neîncrederea propriilor suporteri. Sigur că în această campanie s-a stabilit recordul de asistență pe Arena Națională la meciul cu Olanda, iar la partida cu Ungaria s-a stabilit „recordul” de intensitate al trăirilor patriotice la un eveniment sportiv. Dar, chiar și cu aceste date de excepție, a plutit mai mereu senzația că jucătorii și selecționerul nu pot trece de a o anumită barieră a neîncrederii existentă între ei și foarte mulți dintre fani.
Chiar și așa, naționala a răzbit până la acest baraj. Datorită ei, în primul rând, datorită suporterilor care i-au rămas fideli și nu datorită acestei formidabile echipe a Olandei care nu ne-a avantajat în niciun fel. După ce ne-a bătut de două ori, Olanda i-a bătut de două ori și pe unguri și pe turci, fiind „egal de nemiloasă” cu toate cele trei naționale adverse.
Pițurcă a chemat 25 de jucători pentru barajul cu Grecia, dar în eter a fost trimisă și a 26-a telegramă de convocare. Toată suflarea care simte ceva pentru tricolor este chemată să aibă încredere și să sprijine acest grup de jucători. Pentru că este un grup de fotbaliști de calitate și nu este cu nimic mai prejos decât naționala Greciei. România nu are în acest moment în echipă fenomene precum Hagi, Dobrin, Balaci, Adrian Ilie, Sabău sau Ilie Dumitrescu, dar are fotbaliști buni. Are un portar decent în Tătărușanu, o defensivă cu doi fundași în ascensiune, Mățel și Gardoș, și cu doi veterani care au locul lor clar în istoria naționalei, Raț și Goian. România are un mijloc mai bun decât cel al Greciei, cu superbul Maxim care trebuie să regăsească la națională încrederea care îi este acordată la Stuttgart. Cu Tănase, un jucător pentru care mingea nu are niciun secret. Cu Torje, un fotbalist căruia îi sunt recunoscute acum calitățile la o echipă bună precum Espanyol. Cu Bourceanu, un lider pe care îl apreciază chiar și orice dinamovist sau rapidist. Și cu Lazăr, cel care trebuie să-și demonstreze excelenta polivalență. Iar ofensiva îl are pe unul dintre cei mai buni atacanți din istoria naționalei, Marica, pe Keșeru, tehnic și lipsit de complexe, sau pe Stancu, muncitor și oricând capabil de execuții speciale.
România are o echipă bună. Cu cei pe care i-am pomenit și cu ceilalți convocați, Cu nimic sub cea a Greciei. Cu un selecționer viclean precum un grec. Și cu un public care poate arăta că un stadion erupe nu numai la Pireu ci și la București. Hai România! Avem încredere în tine!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER