Ajunge cu săpuneala

Victor Pițurcă se chinuie să readucă la națională un jucător care nu știe în ce limbă să mai spună că nu mai vrea să joace pentru România. Dar nu pierde nicun prilej să reafirme interdecția pe care i-a pus-o unui alt fotbalist care ar fi vrut să joace pentru națională până la înghețarea relațiilor cu selecționerul.

Chivu are 32 de ani și joacă fundaș central, poziție în care există soluții. Săpunaru are 28 de ani, joacă titular în prima ligă spaniolă și ar acoperi marele hău din naționala României, postul de fundaș dreapta. Împăcarea cu Săpunaru ar trebui să fie o prioritate pentru selecționer chiar și în comparație cu negocierea cu Chivu, care oricum este refuzată din start de fostul căpitan al naționalei.

Victor Pițurcă nu poate înțelege că titulatura oficială a acestei selecționate este naționala României și nu naționala lui Pițurcă. El este pus acolo să antreneze cei mai buni jucători români și nu să-și exhibe orgoliile binecunsocute. Iar Săpunaru este de departe cel mai bun jucător român pe poziția sa. Recent l-am rugat pe Rui Duarte, un fundaș dreapta de valoare, străin, deci cu o perspectivă neutră, și care a jucat în Liga 1, deci bun cunoscător al fotbalului nostru, să ne spună cine ar trebui să joace pe acest post atât de delicat în națională. Și omul a spus: Săpunaru e clar numărul 1. „Iar dacă nu se poate realiza readucerea lui, atunci încercați cu Dan Petrescu”, a mai adăugat portughezul, arătând încă o dată cât de lipsiți de alternative suntem pe acest post.

Probabil că și Săpunaru a greșit. Însă și alți fotbaliști au greșit în raport cu Pițurcă, Mutu chiar de mai multe ori, și totuși reconcilierea s-a produs în cazul lor. E foarte ușor să pedepsești, să distrugi, să excluzi. E dificil să construiești, să îmbini tot felul de caractere pentru binele comun. Și până la urmă e mai greu, dar și mai bine să ierți, așa cum suntem învățați cu toții, dar e cam nefiresc să vorbesc de principiul fundamental al creștinismului în raport cu o persoană poreclită Satana.

În urmă cu câțiva ani, comentam un meci al Argentinei de la Copa America. Eram în mijlocul precedentului mandat al lui Pițurcă la națională. Meciul începuse foarte târziu, și, când se îngânau ziua cu noaptea, am spus că selecționerul Argentinei are o cu totul altă atitudine decât selecționerul nostru. Alfio Basile readucea la națională înaintea acelei competiții două figuri emblematice ale fotbalului argentinian, Javier Zanetti și Riquelme. Instantaneu, într-un colț al orașului, un telefon a sunat furios în noapte și un coleg de-al meu a fost luat tare din somn de selecționer: „cine comentează, bă, la voi?”.

Apreciez profesionalismul selecționerului, care urmărea la o asemenrea oră acel meci de la Copa America, dar cred că cel mai important lucru cu care trebuia să rămână din acea vizionare era chiar abilitatea venerabilului Basile de a readuce în națională jucători orgolioși, dar esențiali pentru aspirațiile fotbalistice ale unei țări întregi.