Pe cel mai faimos bulevard al lumii, Champs-Elysees, adevărații ambasadori ai României, marii maeștri în alba-neagra, sunt mai numeroși decât semafoarele, decât restaurantele, decât magazinele. Pulsează fibra națională în tine când vezi cum îi jumulesc pe fraierii de americani, de nemți, de arabi sau de chinezi.
Mie promenada prin acest Las Vegas de Obor, pe care l-am dăruit prin imensa noastră generozitate Orașului Luminii, mi-a adus aminte de Gigi Becali, de Steaua… De, pasiunea pentru meserie… Îl vedeam pe Gigi pe post de crupier la alba-neagra învârtind cele trei cartonașe și strigând într-un telefon cu vocea lui inspirațională, de europarlamentar: „Asta are (și arăta cartonașul cu fața lui Costea), asta n-are (sălta cartonașul cu brațul tatuat al lui Răduț), asta-i aia marcatoare (ridica triumfător cartonașul cu Tatu plutind spre gol)”.
Și, cu o mișcare rapidă, le mai învârte pe toate trei și apoi îți propune să alegi câștigătoarea. În jurul lui Gigi sunt jucătorii „la oha”, Meme, Argă, Ducka, Sponte, Mache, Cance(larul), care se fac că pierd sau câștigă, doar se bagă și vreun fraier să joace de‑adevăratelea. Cum Gigi e însă unic, el este și singurul crupier (rămânem la acest termen elegant din lumea academică pe care o frecventează) de alba-neagra din lume care PIERDE bani. Am văzut chiar eu niște amărășteni de Bragadiru sau Booveni care au trecut pe la masa lui de joc și i-au luat banu” lăsându-i pe jucătorii „la mișto” din jurul mesei să se văicărească de faptul că nu vor câștiga nimic nici anul ăsta.
Până la urmă, m-a tras fiică-mea de mână să mergem mai departe. Spunându-mi că ar vrea să țină cu Steaua pentru că-i place cum sună numele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER