Angelo în lumea îngerilor

Una dintre cele mai proeminente figuri din istoria fotbalului românesc, Angelo Niculescu, a decedat la 93 de ani. Avea aura unui patriarh al fotbalului românesc. Tânărul care era pus de selecționerul Niculescu să-l marcheze pe Pele la Cupa Mondială din ”70, Liță Dumitru, privind acum retrospectiv, afirmă că magul acelei generații a „mexicanilor” a fost cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor. Și confirmă teoria unei filiații profesionale între Angelo Niculescu și căpitanul de atunci al naționalei, Mircea Lucescu, devenit ulterior un antrenor legendar pentru fotbalulul nostru, hrănit cu principiile inovatorului din fotbalul nostru postbelic.

Angelo Niculescu nu numai că a readus naționala României la o Cupă Mondială după 32 de ani de așteptare, dar a cam calificat-o, „la cursul de azi” al fotbalului, până în optimi, turneul final de atunci având 16 echipe. Pe câmpurile de bătălie rămâneau în urma naționalei noastre victime cu nume importante în frunte cu Portugalia lui Eusebio, locul 3 la precedenta Cupă Mondială, și Cehoslovacia care avea să fie campioană europeană în 1976. Cât o victorie a fost și egalul de pe Wembley cu campioana mondială de atunci, Anglia, meci care a însemnat majoratul acelei echipe pline de tineri foarte talentați trimiși în teren de Angelo Niculescu

Am văzut meciurile României în acea grupă infernală de la Cupa Mondială din 1970, în care batem Cehoslovacia, pierdem la limită cu campioana mondială Anglia și marcăm două goluri echipei care este considerată drept cea mai bună națională din istoria fotbalului, Brazilia ce devenea campioană mondială la acea ediție. Aveam un joc foarte echilibrat, elaborat, cu stânci precum Dinu, Lupescu și Sătmăreanu, cu regizori de mare viziune precum Nunweiller și Dembrovschi, cu un băiat din legiunea franceză, Liță Dumitru, cu cea mai bună extremă stânga din istoria noastră, Lucescu, cu un giuvaier precum Dumitrache și un haiduc numit Neagu. Dar fără Geniul, fără al nostru Pele, fără muza, poezia, fiorul, legenda. Fără Dobrin.
Azi, îl auzim pe Liță Dumitru care îl disculpă pe Angelo Niculescu spunând că nu el a decis cel mai absurd lucru din istoria fotbalului nostru, neintroducerea vreo secundă a lui Dobrin la Cupa Mondială. Dobrin, cel care a fost bun pentru campania de calificare pentru acel Mondial, cel care a fost bun pentru parcursul până în sferturi la următoarea competiție majoră, Europeanul din 1972. N-a fost bun doar la acel turneu final… Liță Dumitru spune că un fantomatic comitet tehnic ar fi decis pedepsirea lui Dobrin. Voci neoficiale afirmă că brigada de milițieni dinamoviști din lot, în frunte cu Dinu și Lucescu, ar fi orchestrat această mazilire infamă. Angelo Niculescu nu a apelat niciodată în declarațiile sale publice la o astfel de derogare de responsabilitate. A susținut mereu că decizia a fost a lui pentru, să spunem, lipsă de profesionalism în pregătire din partea lui Dobrin, un băiat căruia tare mult i-a mai plăcut viața. 

Nu știu dacă Angelo Niculescu a înțeles vreodată că nu Dobrin a fost cel pedepsit atunci. Ci milioanele de fani români. Fotbalul nu este făcut pentru laboratoarele aseptice în care Angelo Niculescu studia strămoșul tiki-taka la microscop. Fotbalul a fost și va fi pentru tribunele care freamătă în fața unui geniu incontestabil, ca să împrumutăm cuvântul favorit al unuia dintre posibilii conspiratori de atunci, Cornel Dinu. Angelo Niculescu a obținut rezultate remarcabile cu acea echipă, dar a trăit amarul paradox de a fi huiduit de fani pentru ce a făcut cu Dobrin la Cupa Mondială din Mexic.
În aceste zile, Arturo Vidal s-a îmbătat, s-a urcat la volan, a fost implicat într-un accident rutier și a fost arestat de poliție. Fanii au tăbărât pe mașina de poliție pentru a-și salva idolul, selecționerul l-a titularizat în meciul care s-a jucat câteva zile mai târziu, suporteri au venit în tribune cu măști cu chipul lui Vidal portretizat ca un rege. La o altă scară, așa s-a întâmplat cu Mutu și Lobonț după ce au fost prinși de Iordănescu la băut și femei, așa s-a întâmplat și cu Lupu la Rapid înainte de finala de Cupă din ”95. Și astfel de exemple pot continua la nesfârșit.

Fotbalul nu este întotdeauna despre principii, rigoare, echitate. De foarte multe ori geniile, inclusiv în fotbal, nu au nicio treabă cu etica. Iar Dobrin a fost un geniu, chiar dacă Angelo Niculescu l-a detronat și l-a pus pe tronul celui mai bun român din toate timpurile pe Bodola.

Angelo Niculescu, un deschizător de drumuri, primul titlu din istoria lui Dinamo, primul succes în Cupa Campionilor din istoria fotbalului românesc, primul Mondial postbelic, omul care a curmat drumul spre o întâlnire de legendă între Pele și Dobrin, a plecat el însuși pe ultimul drum. Îl reîntâlnește acolo pe cel pe care a încercat să-l stăpânească, dar pe care nimeni nu a reușit în fapt să-l supună.