Astra înseamnă să fii mafiot

Două echipe românești au fost conduse cu 2-0 în această seară europeană. Una dintre ele, Astra, a reușit o răsturnare formidabilă de scor, cum de regulă reușesc echipe străine pe seama celor românești. Deja Astra e la a doua ispravă de acest gen în acest sezon, după revenirea de la Londra, pe terenul unui alt nume nume solid al fotbalului european, West Ham. Cealaltă echipă românească, condusă și ea cu 2-0, a sfârșit răpusă cu un scor umilitor.

Șumudică, meriți să ai echipa ta în prim-plan, iar Steaua să fie o notă de subsol. Dar știi și tu că nu se va întâmpla asta. O echipă-pușcărie a Stelei va fi mereu mai prizabilă de publicul covârșitor stelist decât echipa ta admirabilă care bate locul 3 din Olanda după ce elimină și o formație de Premier League.

Selecționerul Anghel Iodănescu era tumefiat în tribuna de la Arena Națională după KO-ul Stelei deși o altă echipă românească entuziasmase în aceeași seară. Meciul pe care Iordănescu a ales să-l urmărească din tribune spune multe despre prioritățile lui în ceea ce privește selecția la națională. Prin vocile asistenților săi, Viorel Moldovan și Ionuț Badea, Iordănescu a trimis un mesaj clar în public: Budescu, cel mai bun fotbalist român al momentului, nu aleargă. Moldovan chiar a precizat zeflemitor că nu ajunge doar să bați bine lovituri libere. Ei bine, și în fața lui Alkmaar a ajuns. Budescu a conturat cu execuțiile sale din faze fixe golurile cu care Astra a ieșit învingătoare. Așa cum s-a întâmplat și în Scoția cu Inverness. Tot Budescu a adus și victoria calificării cu West Ham. Însă Iordănescu mormăie amar că nu mai poate lua 9 jucători de la Steaua, ci doar 4-5 acum. De orice naționalitate nu sunt acum 4-5 jucători la Steaua de luat la națională.

Chiar și cu pierderea unor jucători importanți, Teixeira și Geraldo înainte de meci, Boldrin pe parcurs, Astra a jucat autoritar în fața lui Alkmaar, arătând că este deja o echipă cu aer european. Astra este noua navă-amiral a fotbalului nostru și asta nu pentru că are mai mulți bani decât Steaua, ci pentru că are mult mai multă înțelepciune.

 Gigi Becali a avut un rol major în cele 11 calificări consecutive ale Stelei în grupele cupelor europene, dar acum își înjunghie propria creație. „Eu te-am făcut, eu te omor” este dictonul neaoș al celui care a surpat un edificiu solid, Steaua de acum doi ani, și l-a transformat într-un palat cu turnulețe pe care Becali tot încearcă să-l vândă drept minunea arhitectonică a fotbalului nostru în ultimii 25 de ani. Rosenborg, Partizan, chiar și Trencin ar fi trebuit să-i alunge lui Becali aburii din jurul capului. Da, și Trencin, pentru că, să nu uităm, Steaua a făcut diferența în fața campioanei Slovaciei cu un gol în care Popa a fost în ofsaid. N-ar trebui să uităm asta când vedem ofsaidul din care marchează Rosenborg golul al doilea.

Despre Rădoi se tot spune că nu are nicio vină. Deși el merge 90 de minute, meci de meci, cu acest vârf de atac, Tade, limitat tehnic și căruia trebuie să-i aduci mingea pe tavă la un metru în fața porții goale, poate poate atunci o bagă. Am văzut însă, nu-i iese nici așa. Becali încearcă să-și apere finul în cel mai pur stil de nepotism românesc subliniind că el este cel care l-a adus pe Tade la Steaua, ca și pe multe dintre celelalte epave din lotul Stelei. Însă, când lui Unai Emery i-a fost adus Rusescu peste cap la Sevilla, antrenorul l-a băgat câteva meciuri în teren și apoi l-a arucat peste gard. Personalitatea Rădoi a mers cu acest Lemn Tănase Tade la nesfârșit, iar când trebuie să facă o schimbare ofensivă de totul sau nimic la 0-2 cu Rosenborg îl bagă pe Tahar…

 Rădoi nu poate fi scos din ecuația eșecului de niciun naș. Reghecampf, când a venit la Steaua, a cerut 7 meciuri pentru a demonstra ce poate. Rădoi are 7 meciuri acasă în care n-a bătut pe nimeni și cu asta și-a cam cucerit un loc unic în galeria antrenorilor din istoria Stelei… Consolarea campioanei României a fost că, la un moment dat, a fost egala unui gigant precum Borussia Dortmund, care, cu titularii în teren, a fost condusă și ea în această seară cu 3-0 de o echipă norvegiană. Numai că Borussia și-a dorit totuși să fie nu o Stea, ci un Astru, și a întors-o ca la Giurgiu, câștigând cu 4-3…       

Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×