Un om de fotbal, sublimă expresie, mai urzicat de felul lui, decreta după Euro că despre Pițurcă și opera sa la turneul final nu se pot exprima decât membrii din Marea Lojă cu Termopan a Oamenilor de Fotbal. Hai, poate și domnișoarele din Silicon Valley, că tot a devenit fotbalul un domeniu hi-tech de când jocul nu mai este cântat de metaforiști, ci de numărătorii kilometrilor lui Bănel și ai paselor de un metru ale lui Rădoi. Trebuie să mă înclin însă în fața șefului de promoție al managerilor cu cornet de semințe. Numai EI pot pătrunde în filosofia selecționării unei petarde care va exploda de acum în țara bombelor, Cecenia. Sau în tactica plimbării pe la Euro a Monstrului din Lotness cu care am băgat spaima în pasionații de fotbal. EI, așii DVD-urilor, care au transformat gazonul din România în câmpul căpșunarilor din fotbalul mondial.
Așa l-au pus să joace în tricoul lui Dudu Georgescu sau Claudiu Niculescu pe Omul din Atlantis, argentinianul ăla luat cu banii lui Orac la Dinamo pe trei secole și care aleargă de parcă ar avea labe de scafandru în loc de ghete. Așa au fost vizionări fugărindu-l din Cluj pe Jula pentru a se masochi cu Fabbiani care l-a albit pe Trică mai mult decât dezvăluirile Lorenei despre „giaca de piele de împrumut” cu care era îmbrăcat când s-au luat. Și așa au uitat vremurile în care Steaua a redefinit ofensiva în România, iar acum pun botul la darul grecilor strigându-i unui vârf care joacă o oră pe an: „Fii Kapetanosul nostru!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER