Atunci i-am condamnat pe toți la fotbal

Pe 5 martie 2015, fotbalul românesc a aniversat un an cu noul management de la FRF condus de Răzvan Burleanu. Datorii de 4 milioane de euro, chestii, socoteli… Pe 5 martie 2015, fotbalul românesc aniversează însă și 20 de ani de la apariția a ceea ce a fost cel mai popular fenomen mediatic din istoria sa, „Procesul Etapei”…

Mijlocul anilor ”90. Fără internet, doar cu TVR în peisaj, ca și în perioada comunistă. Fotbalul era „comunicat” în același mod rigid ca în epoca de aur a culturii de lemn. Dar au apărut un patron vizionar, o gașcă de jurnaliști la început de drum, o echipă entuziastă de producție… Și un charismatic Ovidiu Ioanițoaia, cel care la Canalul de Sport, embrionul din ce urma să devină imperiul PROTV, avea să întruchipeze noul mod de a comunica fotbalul pasionaților din România.

Prin norul fumului de țigară răspândit de Ioanițoaia în studio, se întrezărea căderea zidului care înconjura această lume a fotbalului. Eroii săi au început să apară în studio „altfel”. Marele Mircea Lucescu îl lua pe Ioan Andone în studio și, în direct, recompuneau faza în jurul căreia se năștea controversa. Crăciunescu, cel mai tare arbitru al momentului în Europa, îl fluiera în direct pe Lucescu în momentul faultului virtual la Andone. Publicul de acasă invada printre ruinele zidului dărâmat lumea celor care până atunci erau intangibili. Printre vocile care întâmpinau la telefon oamenii disperați să intre în direct cu idolii era și cea a actualei doamne Reghecampf. Alte vremuri…

Festinul nu avea limită. Emisiunea se prelungea la nesfârșit în noapte. Oamenii erau acasă prizonierii încântați, încrâncenați, pătimași, mereu implicați ai noului fenomen. Studenții plecau luni dimineață adormiți spre cursuri. La fel și părinții spre joburile lor. Ba chiar și liceenii. „Procesul Etapei” era microbul care bântuia lumea celor pasionați de fotbal din România.
Publicul avea să ajungă în studio. Avea să participe activ la emisiune, să pună întrebări, să conteste, să se dueleze. Galeriile au ajuns și ele în studioul de televiziune. În frunte cu legendele pitorești ale tribunei, Mincea, Nicu Galerie, Gabi Blondu”, Jean Pavel.

Au fost ani și ani în care inevitabil cei care erau pasionați de fotbal în România încheiau săptămâna la „Proces”. Ca producător al emisiunii, am petrecut mai multe duminici ale tinereții cu Ovidiu Ioanițoaia decât cu orice fată. Am fost un privilegiat să pot contribui la un fenomen unic în fotbalul nostru. Am fost acolo la toate acele momente memorabile cu Traian Tomescu anunțându-l pe Miron Cozma că „se strânge lațul”, cu Țiți Dumitriu întrebându-l pe un fictiv Mircea Lucescu jucat de Radu Banciu ce-o să facă el dacă Il Luce se întoarce la Rapid, cu Hagi strigând „să stea satelitul pentru el”, cu Ioan Chirilă fermecat de necunoscuta pe atunci Nicoleta Luciu, cu Cornel Dinu și primele lecții de tactică la tabla magnetică, cu verbul încântător al lui Fănuș Neagu, cu eterna căutare a unui „pinalty” de către Pinalti, cu stopul impecabil  al lui Marcel Răducanu făcut cu scrumiera lui Ioanițoaia, cu umorul irezistibil adus de Florin Călinescu, cu interogația hamletiană a lui Mutu cu un craniu în mână înainte de drama din Danemarca…

„Procesul Etapei” a fost cea mai importantă etapă în evoluția relației mediatice dintre fotbal și suporteri în România. Astăzi fotbalul este trăit în studiouri de televiziune după ce un pionier al genului a redefintit modul în care percepem acest sport la tv. Nu va mai fi niciun talk-show la fel. Poate nici nu trebuie să mai fie. Dar nu vom uita niciodată nopțile noastre de duminică de maniaci irecuperabili ai fotbalului trăite la „Procesul Etapei”.