În umbra succesului strălucitor al Simonei Halep se află poveștile a sute sau mii de tineri în care părinții au investit bani, energie și speranță, dar care n-au răzbit în tenisul de elită precum constănțeanca. Tenisul profesionist este o întreprindere foarte riscantă, necesită mari investiții, iar succesul este extrem de greu de obținut.
În aceste zile spatiul public românesc a fost răzbătut de fiori de revoltă proletară coagulați în jurul ideii că politicienii ar trebui să-și dea jos labele de pe aura Simonei pentru că n-au ajutat-o cu niciun ban, iar acum doresc să se hrănească din popularitatea ei. Politicienii, adică Ponta, că premierul este perceput mai nou ca o sugativă a capitalului de popularitate al sportivilor după ce s-a strecurat în studiouri și fotografii cu diverși sportivi de succes.
Simona Halep a câștigat până acum din premiile din tenis în jur de 4,5 milioane de euro. Este o jucătoare profesionistă care a reușit să pătrundă în elita unui sport care se ghidează după legile oricărei industrii a show-ului: la meciurile sale se vând bilete multe și scumpe, televiziunile plătesc sume foarte mari de bani pentru transmisia meciurilor, jucătorii sunt plătiți exorbitant pentru succesele lor. Ce legătură trebuie să aibă statul roman cu o industrie mondială a entertainmentului sportiv? Sigur că Simona Halep are asociat numele României. Dar o țară nu-și construiește o imagine cu sportivi. Asta este o spoială. Danemarca este o națiune infinit mai slabă decât România la Jocurile Olimpice de vară. Și ce abis există între imaginea României și cea a Danemarcei, și, mult mai important, ce abis există între calitatea vieții în România și cea din Danemarca… Șarapova a triumfat din nou la Roland Garros, dar nici ea, nici naționala de fotbal care merge la Cupa Mondială, niciun sportiv rus nu poate cosmetiza imaginea deplorabilă a Rusiei în lume în acest moment.
Statul roman are alte priorități decât să crească jucători de tenis care până la 22 de ani să câștige 4-5 milioane de euro într-.o industrie în care profesioniștii de succes sunt răsplătiți foarte generos pentru spectacolul pe care îl fac. Statul trebuie să facă față unor probleme profunde care afectează milioane de români aflați într-o sărăcie cruntă, nu să creioneze câteva destine multimilionare. 100 de euro în plus la venitul pe cap de locuitor reprezintă înfinit mai mult și pentru „imaginea” României decât 1.000.000 de euro în plus în contul unui sportiv român. Iar chestiunea „sănătății noi generații” nu este rezolvată cu câțiva sportivi de succes, că doar America inunda în urmă cu câțiva ani tablorile turneelor mari de tenis și totuși avea cea mai bulimică tânără generație din lume. Statul trebuie să asigure condiții prin care oamenii săraci să poată face sport de întreținere. Marile destine ale tenisului nu sunt produse de stat: Șarapova a plecat în copilărie în Florida unde ani de zile a țipat în ea dorul de casă, de familie. Djokovic a crescut la o academie de tenis în Germania, Andy Murray a lăsat în adolescență iarba verde de acasă pentru zgura maeștrilor spanioli, Andrei Pavel a plecat și el în pribegie în Germania la început de carieră și nu cu „valută de la Petre Roman”. „Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman să ne …”. În fine, m-au podidit amintirile…
Simona Halep a ajuns pe un formidabil loc 3 în clasamentul mondial. Meritele sunt ale sale și ale familiei sale. Într-un sport aristocratic, simbol al societății capitaliste, statul nu are și nici nu trebuia să aibă un merit în succesul Simonei. Este doar destinul unui profesionist care a răzbătut într-o industrie exorbitantă a entertainmentului sportiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER