Încă mai cred în cuvintele lui Borcea, care spunea acum un an că acest lot este cel mai bun pe care l-a avut Dinamo, de la echipa care devenea campionă în ”90.
Problema lui Dinamo însă este că are deocamdată cel mai bun lot virtual. Este Bonetti omul potrivit să transforme virtualul în real? Tactic, el a demonstrat în antrenamente, chiar și în meciurile cu Nantes și Marseille că poate aduce plusul de organizare defensivă a jocului la o echipă care și-a trăit momentul de glorie din 2007 în primul rând din exuberanța atacului. Însă marea provocare pentru Bonetti este una psihologică.Dinamo poate fi cea mai bună echipă din România dacă italianul va putea să-i reinventeze pe Bratu, Zicu, Adrian Cristea, Tamaș sau Pulhac.
Dinamo a fost depășită clar de Marseille. Nimic special, raportul de forțe a fost același când Steaua sau CFR le-au înfruntat pe Lyon sau Bordeaux. Și firesc pentru că Marseille îi ia în această vară pe Gonzales și Mbia cu 30 de milioane de euro. E ca și cum ai pune față în față un Terminator și un Supraviețuitor, ultimul în varianta Nicolaescu. Dinamo rămâne însă după acest meci cu un trio de candidați pentru a răzbate în primul 11 standard, Boștină, Grigore și Homei, și cu sublinierea unui detaliu: Torje are numai 19 ani. Rodriguez sau Bonnart de la Marseille ne-ar recomanda puțintică răbdare cu piticul turbo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER