Când și eșecul e o capodoperă

Liverpool este cel mai mare cumul de paradoxuri din acest sezon în fotbalul european.

Luis Suarez a plâns în hohote la finalul ulutorului semieșec care numai semi n-a fost de fapt în fața celor de la Crystal Palace. Același Luis Suarez nu mai știa cum să evadeze de la Liverpool înaintea acestui sezon. Ulterior a vorbit despre păcăleala pe care i-a tras-o clubul. A fost ținut la Liverpool prin tot felul de subterfugii, a început sezonul mai târziu că mai avea niște etape de suspendare de la mușcătura aplicată lui Ivanovic, dar a devenit cel mai bun fotbalist și golgeterul sezonului în Premier League. Votat chiar și de căpitanul lui United, Evra, victima unor remarci rasiste din partea năbădăiosului latino.

Rodgers a construit cea mai ofensivă echipă din istoria Premier League. Asta deși în cele două sezoane în care a fost manager la Liverpool, el a avut drept recorduri de transfer doi jucători defensivi, fundașul central Sakho și mijlocașul-nepot Allen. Sigur, Allen nu e chiar nepotul lui Rodgers, dar aducerea mediocrului galez cu 15 milioane de lire, record de transfer acum două stagiuni la Liverpool, arată a „nepotism”. Liverpool este cea mai frumoasă mașinărie de atac, cu Suarez, Sturridge, Sterling și Coutinho, dar fără să aibă o singură rezervă decentă de atac.

Liverpool marchează 100 de goluri într-un sezon, performanță nemaivăzută în istoria Premier League, dar foarte probabil cormoranii nu vor câștiga campionatul. Nu s-a mai pomenit vreodată ca un club să dea ambii atacanți din echipa ideală a sezonului în Premier League, dar să nu câștige titlul în acelsezon. Liverpool, formație care marchează 100 de goluri, dar și primește 50, este echipa copilăriei noastre când toți doream la atac, iar portarul era desemnat după regula „ultimul pune mâna”.

Cu toții la Liverpool au spus că se luptă în primul rând pentru căpitanul lor, Steven Gerrard, cel mai bun fotbalist din istorie care n-a fost niciodată campion. Chiar și adversarii au spus că ar fi mulțumiți ca Liverpool să câștige campionatul din respect pentru Gerrard. Și tocmai Gerrard este cel care alunecă, îi face un cadou lui Chelsea și de acolo totul s-a năruit pentru Liverpool. Ca-n dramele bune în care toți țin cu eroul, dar un regizor necruțător îi contorsionează destinul celui pe care tot el l-a dăruit cu atât de multe calități.

Ceea ce era doar un vis la începutul sezonului, o clasare pe podium, adică o calificare direct în Liga Campionilor, acum este o dramă dacă nu rimează cu câștigarea titlului. Așteptând de 24 de ani un titlu, Liverpool a sucombat după ce a condus cu 3-0 înainte de un sfert de oră de coșmar cu Crystal Palace. În 2005, Liverpool a câștigat „Urecheata”, pe care o aștepta de 21 de ani, după ce într-un sfert de oră a recuperat un 0-3 în finala cu Milan. Liverpool, echipa paradoxurilor, a dramelor și succeselor antologice, are două promisiuni ferme dacă te îndrăgostești de ea: nu vei merge niciodată singur. Și nu te vei plictisi nicioodată.