În urmă cu câteva luni, colegul Daniel Nanu mi-a luat un interviu pentru un supliment al Evenimentului Zilei. La un moment dat, m-a întrebat care este cel mai spectaculos stadion pe care am fost din punct de vedere al atmosferei create de suporteri. Și i-am spus de stadionul Legiei Varșovia. A fost surprins de răspuns, a insistat parcă să-mi aducă aminte că pe lumea asta mai există englezi, turci, nemți, greci sau mai știu eu ce. N-am cedat, am rămas la acești polonezi uluitori, dar cred că Daniel a fost dezamăgit de opțiunea mea și acea întrebare a și căzut la trierea finală a textului.
Steaua joacă în mod constant pe Arena Națională cu o atmosferă fantastică la meciurile din cupele europene. Dar la Varșovia am văzut ceva unic, un stadion pulsând în întregime, cu toți fanii îmbrăcați în alb, sărind cu toții și cântând într-un cor impresionant. Cu un asemenea public alături, Legia poate juca și mai entuziast față de cum a făcut-o la București, iar jucătorii mai slabi de înger ai Stelei pot fi afectați, așa cum s-a întâmplat cu unii rapidiști când au jucat pe acest stadion în Europa League. Nu contează că o peluză va fi închisă, stadionul Legiei este tot o peluză cu fani de un devotament extrem.
Succesul Stelei de la preluarea echipei de către Laurențiu Reghecampf s-a bazat pe mitul supraomului creat în laboratorul preparatorului fizic Neubert. Și totuși, am văzut o echipă a Stelei care a căzut fizic în repriza a doua a turului cu Legia. Antrenorul polonezilor a și mărturisit că se aștepta ca Steaua să fie mai puternică fizic. Iar din Spania vine declarația antrenorului Sevillei, Unai Emery, cum că cel mai bun jucător al Stelei în sezonul trecut, Rusescu, nu este convocat pentru meciuri din La Liga nu pentru că n-ar ști jocul, ci pentru că este foarte slab fizic. Vom vedea cât mai valorează acest mit al excelenței fizice a steliștilor în această seară la Varșovia, în fața unei echipe solide cum este Legia.
Reghecampf a încercat să lucreze la această prospețime, sacrificând meciul de campionat de la Mediaș. S-a dus aerul de superioritate pe care antrenorul Stelei îl afișa atunci când spunea că ar vrea ca Steaua să joace din 3 în 3 zile și că nu înțelege de ce Victor Pițurcă a cerut ca etapa de campionat dinaintea meciurilor decisive cu Ungaria și Turcia să fie amânată. Acum, Reghe și-a „amânat” singur etapa în care a jucat cu Gaz Metan…
Înlocuitorul lui Chiricheș, Gardoș, spune înaintea acestei partide că ar fi o nedreptate ca Legia să se califice, pentru că el i-a simțit pe polonezi inferiori în joc. Florine, și Frank de Boer a spus lucrul acesta cu ocazia dublei cu Steaua de la începutul acestui an. Și atunci n-a contat superioritatea din mintea unora, ci osul și tehnica arătate de voi pe teren. La Varșovia, va fi nevoie de entuziasmul, implicarea, inspirația și luciditatea pe care Steaua le-a arătat în memorabilul meci cu Ajax!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER