Deac nu are nevoie de legi non-europene pentru a-și face loc în această multinațională a lui Paszkany. Când românul e valoros, protecționismul e inutil. Deac are ștaif, am fost convins de asta de la prima atingere de minge pe care am văzut-o la el, și se va impune până la urmă. Răzvan Lucescu asta dorea să vadă din tribună: un tânăr român care să bată concurența străinilor din lotul CFR-ului și nu un fotbalist care să primească un loc în echipă precum rromii care la facultăți au locurile lor separate într-o țară însă în care instituțiile și legile ar trebui să fie aceleași pentru toți.
Îmi pare rău pentru Balaj. Cred că este un arbitru bun. Însă a creat și el condițiile pentru această suspiciune aparuta în jurul lui la acest meci. Îmi vine în cap penaltyul cu care CFR bătea la Bistrița în sezonul în care devenea campioană. Cred că Balaj a luat totuși deciziile corecte la penaltyul dat acum CFR-ului și la cel refuzat Timișoarei. Dar și Culio ar fi trebuit să fie eliminat dacă se dezbrăca la golul 3 după ce ar fi luat galbenul de care a fost iertat în prima repriză.
Ca în multe alte meciuri importante din acest sezon, Timișoara s-a bătut cu publicul iar adversarul cu fotbaliștii. CFR a amintit de momentul magic de la Roma. Suporterii Timișoarei nu au amintit însă de fair playul excepțional de la partida cu Urziceni. Semn că și pe Bega mai vin câteodată aluviuni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER