Curiosul caz Iordănescu

Anghel Iordănescu pare a fi o replică a lui Klaus Iohannis în fotbal. Se exprimă greoi, uneori chiar e caraghios într-un discurs public, limba română pare a fi pentru el o limbă „străină” așa cum este și pentru președintele ales al României cu germana maternă. Dar naționala lui Anghel Iordănescu este ca în sloganul lui Iohannis, România lucrului bine făcut. O echipă destul de logică și cu grad ridicat de eficiență.

România lui Iordănescu este precum Sibiul. Frumoasă, pe cât e posibil pe aici, în mandatele lui Iordănescu marcându-se cele mai multe goluri din istoria naționalei deși Pițurcă are mai multe meciuri ca selecționer decât Tata Puiu. Naționala lui Iordănescu se construiește fără prea multă vorbăraie, anii cu Iordănescu fiind cei mai arizi în ceea ce privește comunicarea, dar și cei mai plini de realizări. Exact ca în clipurile promoționale ale noului președinte al României.

Și totuși, cum izbutește Iordănescu? Cu ceva timp în urmă, Adrian Mutu spunea în public că Victor Pițurcă este un selecționer cu metode învechite. Iordănescu, în cel mai bun caz, este la fel de „defazat” precum Pițurcă în raport cu contextul profesional cu care sunt învățați unii tricolori pe la cluburi nu neapărat occidentale, ci chiar și pe la „orientalele” lui Oli și Reghe. Dacă Mihai Stoica obișnuia să spună, pe când mai putea fi auzit, că Victor Pițurcă a vrut să se urce pe un laptop să se cântărească, putem intui că Iordănescu, cel care nu poate da informații medicale despre starea fotbaliștilor din lot pentru că „doctorul nu are scrisul citeț”, este la fel de străin de informatizarea meseriei sale precum Al Pițihadul.

Anghel Iordănescu este selecționerul care oftează din greu atunci când trebuie să numească un jucător din lotul pe care el însuși l-a convocat. Și care până la urmă se dă bătut în fața unei astfel de corvoade, negăsind-l pe foile rătăcite prin fața sa. Iordănescu este cel care îl prezintă pe secundul său, Viorel Moldovan,drept Viorel Moldoveanu deși săracul Moldovan a marcat niște zeci de goluri în naționala antrenată de unicul și inconfundabilul Tata Puiu.  Iordănescu este cel care se întoarce la națională după ani în șir în care n-a avut nicio implicare în fotbal, fiind mai preocupat de tacticile lui Gabi Oprea prin Parlament decât de tacticile inovatoarea ale lui Andre Villas Boas sau Brendan Rodgers, oricum niște nume enigmatice pentru șeful lui „Viorel Moldoveanu”.

Concluzia curiosului caz Iordănescu este că sofisticăm prea mult un joc care , în esență, este superb și atât de popular datorită simplității sale. Steaua antrenată de Iordănescu acum un sfert de veac avea un joc cât se poate de compatibil și cu actuala epocă a  fotbalului „statisticizat”.  Și, precum bătrânul scouter care-și pierde treptat vederea, dar nu și simțul jocului, întruchipat de Clint Eastwood în „Lovitură cu efect   / Trouble with the Curve”, Iordănescu nu mai poate citi niște foi din cauza scăderii vederii, nu poate citi niște cifre savante de pe un gadget, dar mai poate citi jocul unui adversar și calitățile unor băieți ce merită să intre în teren. Cu Iordănescu, reînvățăm că fotbalul este curios de frumos în simplitatea lui.