Există victorii care sunt obținute în fotbal cu un penalty dubios și cu o apărare bazată pe jenante trageri de timp. Nimeni nu poate aprecia astfel de victorii, uneori chiar învingătorii ies huiduiți de pe stadion după ce au smuls un astfel de succes. Dar esențial este că „peste ani rămâne doar rezultatul”. Și când mai ești și un fan declarat al lui Mourinho, chiar nu ai nicio zbatere de conștiință că obții o astfel de victorie.
Managerul general al Stelei, mourinhian notoriu, a smuls o astfel de victorie. A scăpat de judecată în Dosarul Transferurilor după un meci câștigat cu un penalty dubios, obținut în prelungirile izbăvitoare în care a ajuns după trageri jenante de timp făcute împreună cu coechipierii lui din boxă. Ne aducem aminte cum a fost împins acest proces dincolo de un 1 februarie izbăvitor cu tot felul de motivații jenante: inculpați fără buletin la ei, inculpați fără avocat după 6 ani de proces, inculpați care s-au îmbolnăvit subit exact când trebuia și cât trebuia prin străinătățuri. Și apoi arbitrul a dat acest penalty dubios, prescrierea adusă de acest cod penal chiar penal, croit pentru corupții care cam intraseră în vrie.
Managerul general al Stelei se înscrie într-o fugă rușinoasă. Dar sănătoasă. Legea asta penală rău îi permite să o ia la sănătoasa. Și dus a fost cu tot cu spectrul vinovăției pe care nu va putea niciodată să-l mai înlăture. Asistăm din nou la o ciocnire epocală între ce clamează acest personaj și ce face în realitate. Ne spunea că mai degrabă se mută într-o cutie de carton decât să mai colaboreze cu Gigi Becali. Iar acum ne spune că Becali pur și simplu e un paranormal cu aură. Mi-e și frică să mă gândesc la ce aură are acum… Același domn invoca patetic un citat faimos cum că ar fi de preferat o moarte în picioare unei vieți în genunchi. Ei bine, alegând să nu obțină clarificarea situației lui printr-o decizie judecătorească, ci să fugă prin ușa din dos deschisă de acest nou cod al penalilor, domnul tocmai arată că, în realitate, libertatea în genunchi este opțiunea pe care o îmbrățișează cu foc. Dacă era sigur de nevinovăția lui, managerul general mergea demn până la capăt, când un judecător ar fi rostit răspicat, după ultimul termen de judecată, că Mihai Stoica este nevinovat. Dar el a ales griul izbăvitor al prescrierii.
În 2008, „judecătorul” Alexandru Deaconu decidea că meciul dintre Steaua și Rapid se încheia brusc cu o victorie a Stelei. Deaconu avea niște argumente legale, dar moral, fotbalistic,nimeni nu a văzut Steaua drept învingătoarea acelei partide. Cel mai jenant rol l-a jucat mijlocașul de atunci al Stelei, Lovin, care făcea gesturi disperate lângă arbitru că meciul trebuie să se încheie în acel moment. În Dosarul Transferurilor, managerul general al Stelei este acel Lovin care stă lângă judecător și face semne că meciul nu trebuie să se joace până la final, ci să se folosească un subterfugiu pentru încheierea lui bruscă. Lovin fotbalistul a admis apoi public că regretă acel gest lipsit de onoare. „Lovin” din Dosarul Transferurilor nu va mai reveni cu astfel de regrete și va pleda pentru uitare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER