Cât e amăgire și cât e realitate în această posibilitate ca Petrolul să reînvie un campionat ce părea sau poate chiar e ucis de Steaua la vârf?
Petrolul a învins greu o echipă de rugby, FC Brașov, în prima etapă a returului, și apoi a câștigat la una dintre cele mai frumoase echipe din Liga 1, FC Botoșani, o trupă care chiar are un aer olandez, așa cum își dorește antrenorul său, Leo Grozavu. Rezultatele sunt cele mai mari argumente ale Petrolului, jocul te face însă să te îndoiești de capacitatea sa reală de a produce miracolul câștigării titlului. Sau măcar pe cel al unei lupte umăr la umăr cu Steaua pe finalul sezonului.
Rednic a admis că jocul nu funcționează așa cum ar trebui și că, având în continuare un astfel de joc, Petrolul nu are șanse reale în fața Stelei. De unde poate crește jocul Petrolului ? Păi, în primul rând din intrarea cu 11 fotbaliști pe teren, pentru că Petrolul intră în inferioritate numerică avându-l pe mult prea crudul Mareș în ofensivă. Tchite este așteptat să revină la prima mansă din semifinala de Cupă cu Steaua. Există îndoieli și în acest sens, așa cum există îndoieli în privința modului în care poate juca un fotbalist neconvingător îm istoria recentă. Altfel, dacă ar juca CV-ul pentru Tchite, Petrolul ar avea pe teren un nou Bokila. Pe de altă parte, este așteptată și reintrarea lui Tamuz. Până atunci, până când Tchite și Tamuz vor fi apți cu adevărat de joc, consemnul pentru atacul Petrolului ar trebui să fie fără Mareș titular, ci cu Astafei vârf. Chiar și Nkoyi nu pare a avea alonja unui atacant titular pentru acest context extraordinar în care se află Petrolul, tot mai aproape de lider.
Petrolul mai poate crește din acomodarea lui Vasilache cu noul grup din care face parte. Cu Vasilache, Petrolul pierde din forță după plecarea de acolo a lui Priso, dar românul aduce un plus de rafinament. E adevărat că a trecut aproape un deceniu de când Vasilache strălucea în acel Rapid care ajungea în sferturile Cupei UEFA și e de văzut cum fantezistul mijlocaș a rezistat uzurii trecerii anilor.
Petrolul are cea mai bună pereche de fundași laterali din Liga 1 în Alcenat și recuperatul Fanchone. Are o apărare bună pe ansamblu, un mijloc în care travaliul lui Filip se combină perfect cu măiestria lui Lucas și cu un Marinescu care ar trebui să arate că mai poate fi ce-a fost, unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga 1. Și, peste toate, Petrolul are un Sânmărtean cum nu mai are nimeni în Liga 1, Texeira. O sursă de inspirație și pentru coechipierii săi pentru cum poate face, la 34 de ani, ambele faze într-un mod extraordinar.
Acum 12 ani, Mircea Rednic câștiga campionatul cu o echipă în care nu credea nimeni, Rapidul mânjilor Niculae și Bratu. « Strâmbul » este un alchimist excelent. Mai ales că și acum, ca și în Giulești, mai are un element care poate fi introdus în licoarea sa magică pentru a obține combinația perfectă : entuziasmul fanilor din tribunele lui Ilie Oană. Steaua părea să se plimbe în drumul spre titlu, dar, peste iarnă, s-a transformat într-un drumeț în calea lupilor…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER