Du-te, Ligă, du-te!

N-am înțeles de ce cel mai bun jucător al unei competiții este desemnat înainte de încheierea respectivei întreceri. De exemplu, la Mondialul asiatic votanții l-au ales pe Kahn. A venit însă în finală Dințosul și i-a dat două bucăți teutonului. N-a mai contat…

Înainte de finală eu vin doar cu candidatele pentru titlul de cea mai tare impresie a celor 10 ani pe care i-am petrecut prin Liga Campionilor. 2005, finala care bate imaginația. La pauză Milan conduce Liverpool cu 3-0 și șefu”, care e la celălalt microfon, zice că, dacă Liverpool revine, el își dă demisia. Nu i-a fost acceptată… Senzația că la Kiev, în tricoul lui Dică, a intrat Lăcă din baletul pe gheață de la Moscova, ediție ”88. Amintirea aerului de civilizație și bun simț pe care a lăsat-o Trombetta, calități pentru care ești imediat expulzat din mocirla românească. Bănel pe Bernabeu și clipa în care lumea a rămas nemișcată. Neamțul care la finala din 2001 n-a mai putut să privească la penalty-ul decisiv al lui Bayern și a ales să-l vadă pe fața mea. Ronaldo, acest Hannibal al secolului 21 la porțile Romei, Rocky Liverpool ridicându-se de la pământ după fiecare pumn încasat de la Chelsea.

Știu că i-am enervat pe mulți. Dar la 20 și ceva de ani, când ai o asemenea șansă, poți să pățești să ratezi replica pe care trebuie să i-o dai lui Pacino. Se întâmplă să rămâi în transă și 10 ani.