Faimosul „fund în poartă” cu care am oripilat la Euro a primit de la noul selecționer un nume care să se asorteze la costumul atent ales: organizarea jocului. Astfel, am descoperit că deși Dănciulescu a fost o nălucă împotriva Lituaniei, el a făcut un meci „tactic” extraordinar. Spre deosebire de restul lumii, care apreciază un jucător de atac pentru inventivitate, impredictibilitate, sânge rece și execuție, noi îl apreciem pentru cum se APĂ‚RĂ‚. În virtutea ADN-ului, noi mergem să contracarăm și niciodată să atacăm. Evident că în virtutea acestui reflex istoric, cel mai bun fotbalist al nostru, Adrian Cristea, nu are ce căuta pe iarba lui Stade de France. Pentru că nu e premiant la rupt picioarele adversarilor. Cristea a fost adus în lot așa cum erau acceptați unii în curtea școlii, doar ca să iasă numărul. Și Ribery a fost ignorat la fel, debutând la națională de-abia la Mondial, pentru ca apoi să devină un erou al turneului. Lui Cristea i s-a pregătit însă doar un rol de simulator de situație: cei nouă apărători români ce vor intra pe Stade de France vor putea să se pregătească în cantonament cu unul care poate să rupă coloana adversarilor, precum Ribery sau Gourcuff. Poate să depună mărturie Golanski, care încă mai caută Nordul după întâlnirea cu Cristea. Mergem acasă la unii pe care curajul i-a purtat cu secole în urmă până în Polinezia sau Quebec. Noi ne-am aventurat doar până-n codru. Codru de la Codrea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER