În primăvara anului chiar de grație 1986, laptop nu avea nici măcar armata americană, darămite cea românească. Comandantul companiei de fotbaliști, „Steaua București”, Emeric Ienei, nu avea la dispoziție tot felul de grafice fandosite pe care să le studieze preocupat pe un laptop. În lipsa faimoșilor „parametri” de astăzi, înțeleptul Ienei ia o decizie care l-ar îngrozi pe selecționerul României din secolul 21, Anghel Iordănescu: plănuiește să-l trimită în luptă pe fostul fotbalist Anghel Iordănescu. Și nu într-un meci cu o națională a Ungariei burdușită cu fotbaliști mediocri, ci „decât”, cum ar spune soldatul Ilie Dumitrescu, în finala Cupei Campionilor disputată decât cu Barcelona în decât fix Spania. Iordănescu nu că avea parametri modești, ci nu avea deloc că se lăsase de fotbal de câțiva ani și mai alergase doar să prindă cozile de pe la magazinele de carne, de vată, de ouă, de bașcheți, de becuri. Glumesc, Tata Puiu, mata erai mai egal decât noi în societatea echității socialiste, ai stat la coadă doar să faci temenele în fața Ceaușeștilor. Nu ai cunoscut ce însemnau „chinul și munca”, că-ți place expresia asta, de a fece rost de niște „calculatoare și adidași” pe care să le rozi alături de copiii tăi pe întuneric, într-un apartament înghețat, cum ne dăruise familia sinistră a lui Valentin Ceaușescu, odrasla de dictator comunist pe care o plângi și acum.
Emeric Ienei nu avea privirea umbrită de o cașchetă. Nu era în pericol să nu vadă pădurea de parametri. El a avut această viziune că echipa lui putea fi ajutată în ditamai finala Cupei Campionilor de un Messi, chiar și retras de câțiva ani. Pentru că asta a fost Iordănescu, mai ales în acel meci, un Messi. Nu alerga de se rupea pentru a recupera mingea, nici nu mai putea, dar când punea piciorul pe balon era un magician desăvârșit.
Ieșit de la meciul de la Chiajna, Iordănescu a declarat, în stilul lui de răcan retras la vatră, că fotbalul nu este zâmbet, ci muncă și chin, cu trimitere la acest Budescu care, ca un nesimțit, zâmbește și dă 9 goluri și 6 pase decisive în primele 12 meciuri oficiale din acest sezon. Iar golurile nu le dă precum mâna dreaptă a selecționerului, Viorel Moldovan, cu latul de la un metru de poartă, ci de pe la mijlocul terenului, direct din corner… Adică, domnule Iordănescu, ce și-au dorit să vadă oamenii încă de când au inventat cel mai frumos joc din toate timpurile.
Iordănescu își bate joc de Budescu. Îi transmite zeflemitor că va fi chemat la națională doar dacă „își face parametrii”. În acest moment, în care Iordănescu nu face altceva decât să se plângă în continuu cu eternele „aria de selecție este redusă” și „jucătorii au probleme la echipele de club”, selecționerul nu încearcă să aibă un discurs pozitiv și să încerce să scoată tot ce e bun din acest fotbalist cu execuții formidabile cum este Budescu, așa cum face Șumudică, ci îi transmite să lase fantezia pentru chin. În acest timp, după fiecare meci al său, Simona Halep repetă obsedant că tot ce-și dorește este să se simtă bine pe teren, să se bucure de sportul său. Săracul Ronaldinho, nu ar fi avut nicio șansă cu Tata Puiu, cu zâmbetul ăla enervant de după fiecare fază. Iar Messi, care la Cupa Mondială de anul trecut a alergat într-un meci mai puțin decât portarul său, ar fi fost trimis de Iordănescu la plimbare că, la parametrii ăștia, nu poate juca nici la Pandurii lui Edi.
Sunt multe voci, inclusiv ale unor jucători din extraordinara generație 1994, cea a lui Bogdan Stelea este prima care îmi vine în minte, că acea echipă antrenată de Iordănescu ar fi putut să facă mult mai mult. Iordănescu, stăpânit de parametri, muncă și chin nu a putut să facă o națională care să oblige adversarul să alerge după minge, mereu cu el selecționer am alergat noi după adversari și după balon. Cristi Chivu a radiografiat tranșant această tactică, „fundul în poartă și mingea bubuită pe Hagi”.
Anghel Iordănescu, la fel ai făcut și cu un alt fotbalist român extraordinar, care era golgeterul României și strălucea apoi în Primera Division, Gică Craioveanu. Mirel Rădoi spune că Budescu trebuia să fie de mult în națională. Moți declară că Budescu este cel mai bun fotbalist român. Ciprian Marica îl ironizează pe selecționer declarând că, probabil, Iordănescu se pregătește să se apere la Budapesta și de aceea nu pare așa de dornic să aibă în națională un astfel de decar. Marius Lăcătuș spune că Budescu poate juca fără probleme în națională pentru că în spatele vârfului nu se depune un efort imens, așa cum se cere, de exemplu, de la fotbaliștii de bandă.
Cu selecționeri precum Pițurcă capsă pe Sânmărtean, cacofonie inclusă, și Iordănescu lipsă de parametri la Budescu, am rămas cu faimosul nostru superlativ la turneele finale: Bănel, jucătorul cu cei mai mulți km alergați pe meci la EURO 2008…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER