CSU Craiova are toate șansele ca în viitorul apropiat să fie polul de putere opus Stelei. După decăderea dramatică a lui Dinamo și focul de la Ploiești care pâlpâie tot mai firav după arestarea patronului Petrolului, Craiova poate ocupa fotoliul de principal challenger al campioanei „undisputed” din ultimii ani, Steaua. Craiova are fani, are echipă, ar putea avea și stadion în următorii ani cu tot cu sclifoselile de fetiță bosumflată căreia nu i-a ieșit pasența ale primarului Craiovei. Dar, mai mult de atât, Craiova are genă pentru fotbalul mare, pentru opoziție față de dominația capitalei. Acum 25 de ani, faimosul titlu de film premonitoriu „Noiembrie, ultimul bal” era mutat de Craiova pe terenul de fotbal cu acea victorie uluitoare a Universității la București pe terenul Stelei cu o lună înainte de căderea familiei Ceaușescu, protectoarea Stelei.
Și atunci, și acum acest cuplu formidabi, Cîrțu – Săndoi, era în culorile alb-albastre gata să răpună dictatura Stelei în fotbal. Cîrțu era atunci un antrenor la un început fulminant de carieră, învingând finalista Cupei Campionilor Europenei din acel an chiar în bârlogul său la o vârstă fenomenal de tânără, 34 de ani. Săndoi cimenta în acele momente împreună cu Gică Popescu un cuplu de fundași centrali care avea să formeze în anii ce urmau și centrul defensivei naționalei.
Cîrțu și Săndoi au adus și în acest sezon revoluția în fotbalul românesc. De când au venit la conducerea Craiovei au 12 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat și cupă, fiind peste Steaua pe plan intern în acest interval. Un model unic în Liga 1, o conducere bicefală pe bancă, în care calmul lui Săndoi se completează atât de armonios cu febrilitatea vechiului maestru Sorin Cîrțu.
Este sezonul care arată cât de nedrepte au fost acele ironii la adresa lui Cîrțu, creditat cu absolutizarea autobazei în fotbalul românesc. Craiova lui Cîrțu și Săndoi are cel mai spectaculos joc din Liga 1 în acest moment, cei doi antrenori exploatând la maximul rafinamentul lui Bawab, inteligența lui Brandan, explozia oltenașului întors acasă, Băluță, complexitatea jocului lui Mateiu, profunzimea paselor lui Ferfelea sau vijelioasele urcări ale lui Vătăjelu. Când Bawab a făcut „cel mai uluitor” dribling văzut la un gol în acest sezon în Liga 1, la recentul meci cu Rapid, fanii mai bătrâni de pe Ion Oblemenco l-au revăzut pe exuberantul Cîrțu cu fentele sale uluitoare de pe vremea Craiovei Maxima.
Joi, într-un meci transmis de PROTV și care are șanse să intre în Top 5 partide vizionate în acest an în România, Craiova va încerca să aducă aminte de acel meci de acum un sfert de veac, când, tot cu Cîrțu și Săndoi în rândurile sale, dobora de pe soclu o echipă a Stelei ce părea invincibilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER