Glasul roților de dric

Într-o ultimă încercare de a supraviețui, Rapid l-a angajat pe un condamnat pentru corupție să-i apere cauza în fața glumei numite Comisia de Disciplină a FRF care, firesc, a „judecat” în sediul LPF speța pasată de LPF, sentința fiind să dea verdictul tot LPF. Picasso ar fi putut reda pe o pânză un asemenea tablou? Caragiale s-ar fi lăsat de meserie, le-ar fi transmis acestor Take, Ianke și Cadîr, adică Burleanu, Iorgulescu și Moraru că sunt prea tari, că depășesc forța dramatizării sale.

Condamnatul la corupție, fostul ministru de justiție Chiuariu, fost coleg prin „comitetele și comițiile” juridice ale Parlamentului României cu un alt stâlp al justiției românești, Gigi Becali, spunea aseară că Rapid are mari șanse de a juca în acest sezon în Liga 1. Între timp, LPF le anunță pe Dinamo și una dintre Politehnicile Timișoarei că au meci sâmbătă, punând astfel cruce Rapidulețului. Doar un minstru din mirificele guverne ale României putea să dea dimensiuni atât de mari șanselor juridice de supraviețuire ale unui client aflat în moarte clinică.

În acest moment, genialul regizor mexican Inarritu ne-ar oferi planuri suprapuse cu câteva personaje ale acestei povești cu parfum suprarealist latino-american. L-am fi văzut pe Copos plângând ca un Ovidiu exilat la Eforie pe vasul lui de milionar, pe hangiul de la Hanul Vlăsiei meditând în timp ce îi este tunsă mustața, pe Moraru mutând precum Hitler în buncărul său diviziile de paleți de apă care să salveze un război pierdut de mult, pe rapidistul cu coliva dedicată lui Copos pregătind din nou ceva deosebit cu bomboane albe și vișinii, pe rapidiștii care se taie între ei ca într-o tragedie antică.

Încă nu s-au stins ecourile bucuriei promovării în Giulești și acum se aude glasul roților de dric. De fapt, rapidiștii și-au condus echipa spre groapă în chiuituri neaoșe, ca în „Cuibul de viespi”, de mulți mulți ani. Ani de zile rapidiștii s-au bucurat de echipele lor bune, supradimensionate față de istoria lor proletară, s-au mândrit, s-au trufit și nu s-au întrebat nicio clipă cu ce munți de aur se construiesc aceste echipe de top ale Giuleștiului. Între timp datoriile de milioane de euro se acumulau și, până la urmă, au explodat precum bula imobiliară din America în 2008, când s-a cutremurat toată planeta.
Istoria are schimbările sale de direcție, driblingurile sale geniale peste ani. În 1946, în vremuri tare tulburi în România postbelică, atunci când o întreagă lume era împinsă spre mormânt și alta urma era să fie clădită de comuniști pe ruinele fumegânde ale „burghezo-moșierimii”, Rapid s-a camuflat în costumul de salvare și și-a pus pe tricouri un uriaș soare, simbolul electoral al comuniștilor. Oricum, Rapid nu era cu adevărat amenințată de prigoana comunistă, având totuși „origini sănătoase” după ce a fost înființată în perioada interbelică în amplul plan al Cominternului de a umple Europa de Est cu echipe cu profil muncitoresc. Atunci, când Rapid strălucea în tricourile sale însorite, mari campioane ale României interbelice erau șterse de pe fața pâmăntului. Rapidului nu i-a curs atunci nicio lacrimă. A scăpat de pârjolul comunist al soarelui de pe tricourile sale, dar a murit din cauza lăcomiei în capitalismul trăit sub pulpana unui fost ștab utecist.

Suporterii rapidiști spun că Rapid nu va muri cât ei vor exista. Deocamdată, Rapid e mort cu tot cu aceste lozinci. De va fi să răsară o nouă echipă, aceea nu va fi Rapid, ci un urmaș, un vlăstar din arborele genealogic al iubirii pentru fotbal lângă șinele de tren. Despre un alt decedat uriaș al fotbalului nostru, Universitatea Craiova, se pretinde că este reînviat de o altă creație recentă, CS U Craiova. UEFA, FRF, LPF nu-i atribuie Craiolguței performanțele formidabile ale faimoasei Universități. Așa va fi și cu noua reîncarnare vișinie. Poate îi va fi recunoscut pedigriul, dar nu și izbânzile unei istorii de 93 de ani. Care s-a încheiat acum, când statul care a îngropat Rapidul pentru datoriile la ANAF a anunțat că va reconstrui arena din Giulești. Un fnal absurd care i-ar fi plăcut și lui Inarritu pentru ecranizarea acestei povești giuleștene cu parfum de suprarealism latino-american.