Erau vremuri în care meciurile nu erau la TV. Când „la lojă” însemna să stai într-un copac de lângă stadion, pentru că tribunele erau pline ochi. Când busturile nu erau goale, ci acoperite de cămăși și sacouri, când capetele nu erau rase, ci purtau pălării.
Mai poți simți acele vremuri dacă bați la ușa lui Angelo Niculescu. După ce ți se deschide, intri la Dinamo – Galata de acum mai bine de o jumătate de secol. În 1956, Dinamo juca împotriva lui Galatasaray primul meci al unei echipe românești în Cupa Campionilor. Pe banca lui Dinamo era antrenor bărbatul care îți stă acum în față. Are 88 de ani și e la fel de supărat dacă întârzii la întâlnire precum era în acea zi din ”56, când Florian Anghel întârzia la o centrare în fața porții turcilor. Își aduce aminte și acum acea fază… Dar și că a câștigat cu 3-1.
În vitrina din sufragerie, comoara. Un set de pahare inscripționate, primit la acel meci istoric cu Galata. Reușim să-l amuzăm când îi aducem aminte că Adrian Cristea împarte același supranume cu Dobrin. Nu l-a băgat pe Prințul din Trivale la Mondiale, dar vorbește despre el ca de un geniu. Care n-a vrut însă să joace după reguli. Noi, cu ai noștri: „Acum jucătorii de la Dinamo au diferite probleme… Da, cea mai mare problemă e să numere banii, și asta le atrage substanțial atenția”. Cuvintele sunt tăioase ca centrările lui Keita. Îl lăsăm pe Angelo Niculescu. Din spatele ușii se aude vuietul celor 85.000 care au fost în ”56 la Dinamo – Galata. Noi ne întoarcem la speranțele noastre suspendate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER