De câteva săptămâni, Cătălin Tolontan și-a pus pantaloni scurți, și-a luat mingea de 18 lei (asta era aia imprevizibilă, precum cea de la Euro, și nu cea de 35, cum ne povestea el într-un articol) și a ieșit din nou în fața blocului în care a copilărit, strigând: „Nenea Publicul, Mitică de la Ligă nu mă lasă să pun meciurile cum vreau io!”. Toate aceste lamentări nu ar fi existat dacă se făcea un lucru de minim profesionalism: se punea o clauză în contractul cu Mitică. Acum, nimeni nu se îndoiește de ce vecinul Mitică se joacă cu programarea, că doar nu bate Vântul prin buzunarele sale. Și, totuși, paradoxul face ca Mitică să fie mai aproape de Occident, iar Tolontan mai aproape de Armenia lui Halagian și Chivorchian. În Italia, Spania, Anglia, Germania, Franța și nu mai are rost să continuăm există un număr de partide pe etapă programate la aceeași oră. Președinții de club de pe acolo își doresc acest sistem pentru că pe lângă banii de la televiziune își doresc și banii din bilete. Champions League are o singură oră de disputare a meciurilor, iar Cupa UEFA în noul format va avea doar două ore de programare a partidelor. Șeful UEFA, Platini, a trimis un proiect Comisiei Europene în care, pe lângă alte propuneri, o are și pe cea a reducerii numărului de meciuri televizate. În neuitata zi de 26 februarie 2007, Tolontan îl trimitea pe Mitică în parc să-și caute de muncă pentru că audiența derby-urilor scăzuse dramatic în urma scurgerii de drepturi către Kanal D. Un an și ceva mai târziu, Tolontan are fotbalul și-l împarte la mai puțin de jumătate dintre români. Mai poți să-i ceri demisia celui cu care ai căzut la pace? Autorul articolului precizează că mai crede într-un Tolontan din piele, și nu în unul de 18, imprevizibil în bătaia Vântului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER