Liderul fotbalului de centură

Ani în șir, rapidiștii au ironizat gestul de lașitate pe care l-a făcut stelistul Lovin atunci când îi cerea disperat arbitrului Brichetă Diaconu să pună capăt unui derby decisiv din Giulești între Rapid și Steaua după ce o brichetă din tribune l-a lovit pe arbitru. Aseară, la meciul cu Dinamo, idolul anumitor rapidiști, că alții l-au fugărit din Giulești, Șumudică, a fost Lovinul show-ului. Un obiect mic din tribună, probabil o monedă, l-a atins pe antrenortul Astrei pe braț și, după o secundă de cugetare, Șumudică s-a apucat să se tăvălească pe jos ținându-se de capul care ar fi fost lovit năpraznic. Bine că n-a ajuns Șumi cu Astra să joace împotriva lui Manchester United în Europa League că se apuca și Van Gaal să se tăvălească pe jos, pe lângă Șumi, pentru a-i arăta arbitrului că adversarul său se ține de simulări penibile. Iar dacă ursul lui Di Caprio, prezent și el aseară la Los Angeles, la decernarea Oscarurilor, s-ar fi nimerit pe lângă același Șumudică, l-ar fi lăsat pe acesta în plata Domnului, rușinat că un bărbat poate să se smiorcăie atât de caraghios pentru nimic. Nici măcar pentru o labă, acolo.   

Șumudică ar fi avut nevoie de adevăratul Lovin să dea din nou din brațe disperat după un fluier izbăvitor de arbitru care să aducă 3 puncte false, obținute prin birouri federale și nu pe teren. Și ce să vezi, Lovin era acolo, lângă Șumudică, cel, cu tot cu cacofonie, care îi arăta lui Rednic, precum un copil de clasa întâi, că are buba la cap. Rednic l-a căutat un pic în cap, cum se întâmpla cu copiii controlați de păduchi, și i-a transmis, ca de la cordiță la cordiță, că nu are nici pe dracu”. Mă rog, Rednic l-a mai invitat și undeva, dar nu putem transcrie aici. Însă genială a fost reacția lui Lovin. Omul nu s-a mai băgat deloc în seamă, semn că, până și pentru cel care acum 10 ani făcea mascarada din Giulești cu oprirea partidei, circul era cum prea dizgrațios. Măcar atunci Deaconu chiar fusese lovit în cap. Șumudică era prea jenant chiar și pentru Lovin, asta da performanță de „Zmeura de aur”, că tot am fost într-o seară a Oscarurilor și anti-Oscarurilor.

Șumudică, singurul antrenor care înjură împreună cu proprii suporteri sau cu cei adverși în mijlocul arenelor de fotbal. Un terorist al bunului simț pentru copiii sau femeile care se mai aventurează la stadion. Un huligan care a adus pe banca tehnică marasmul drojdiei societății strânse în peluză. Un tip care a mutat periferia în sala de conferințe de presă, mărturisindu-le jurnalistelor aflate acolo că el nu mai are erecție. Un tip care țipă ca din gură de șarpe că va fi furat de Bârsan, arbitrul pus, chipurile, de Anghelache, și care, după ce același Bârsan îi dă cartonaș roșu unui dinamovist, o întoarce ca la Ploiești zicând că așa a ajuns și el pe prima pagină a ziarelor.

LPF are de apărat imaginea unui campionat pentru care televiziuni plătesc zeci de milioane de euro. LPF și FRF au obligația de a păstra, măcar prin intermediul oficialilor, stadionul departe de ghetou. LPF și FRF au un regulament. Conform căruia, unul precum Șumudică ar trebui sancționat și pentru comportamentul său grotesc, nu doar pentru povestea cu pariurile. Dar Șumudică declară sfidător, la intrarea în clădirile acestor instituții, că-l doare la bască. Știe că e ca-n politică, indiferent de tabără, de epocă, de șefi, e aceeași mizerie.