Muamba și Hummels reinventează estetica deposedării. Mesut Ozil entuziasmează Germania, țara care egalează Turcia la șaormării. Milner este o specie de englez altoită cu un brazilian.
Walcott arată că poți să fii cel mai bun la seniori și cel mai slab la tineret. Finala pulsează, un Wagner de secol 21 rescrie „Deutschland uber alles” și, la 1.94, marchează două goluri ca Littbarski după ce ratase ca Dayro. Psycho Pearce face la un penalty nedat ca Psycho din Bărăgan. Platini tronează, Nașu” nu se vede, dar e acolo și știm că vine înapoi chiar dacă n-a semnat că nu fuge din țară.
Se trage trapa peste istorie. Deasupra Centralului de la Wimbledon au plutit V2-urile naziste, acum nicio picătură de ploaie nu mai trece de cele 100 de milioane de lire presărate peste bătrâna arenă. Britanicii n-au câștigat niciodată turneul în pantaloni scurți. Murray servește mai slab ca Serena, lovește cu dreapta mai feminin ca Azarenka, dar, după 800 de ani, el este Braveheart care vine din Scoția să-i elibereze (de data asta) pe englezi de demonii neputinței.
Apropo de demoni… După ce închizi televizorul, secătuit de emoția sportului în stare pură, sub pat încep să foșgăie bughimenii Gigi, Mitică, Borcea, Iancu, alt Becali… Parcă ai vrea să-i luminezi cu un thriller adevărat, dar lor le place jos, în întuneric.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER