Primarul satrap Orbescu nu vede interesul a MILIOANE de suporteri care vor merge de-a lungul anilor pentru fotbal pe marele stadion și-i dă înainte cu pista pentru care nu va veni NIMENI. Asta e, după primaru” Bordură, ne-am luat primar cu pistă. Și, până la urmă, nu ne învață presa tot mai nesportivă că fotbalul și pista sunt inseparabile? Când mă detabloidizez, CFR Cluj mi se pare precum Maricica Puică în cursa olimpică de 3.000 de metri de la Los Angeles. Fusese campioană, dar tot în umbră stătea, pentru că Mary Decker și Zola Budd din București sunt favoritele presei. Capitalistele s-au proțăpit în fruntea plutonului, dar Marișica nu se pierde cu firea și stă la pândă. Pe pistă, brandurile cu faimă, suporteri și cotă bună la pariuri și-au pus piedică, iar Marișica noastră a devenit locomotiva plutonului pe care l-a condus până la final. La 34 de ani, Puică era campioană. La 33, Trică spune că și el va fi din nou campion. Așteaptă ca și starurile din Capitală să-și pună piedică precum Zola și cu Mary pe vremuri. Și apoi să sune Trombetta pentru sprintul final. Iată că până la urmă avem cu toții de învățat. Noi să ne obișnuim cu fotbalul deslușit printre fantomele atleților. Iar marele obsedat de pistă Oprescu să știe măcar că Zola Budd nu este vreun parlamentar udemerist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER