O fâsâială de vară

Întoarcerea lui Chivu la națională nu era decât o miză mediatică. Impactul său în jocul echipei ar fi fost unul minor. În ultimele două meciuri ale naționalei, România n-a încasat gol în Elveția și Austria. Din punct de vedere al defensivei, România stă rezonabil. Sigur, Chivu ar fi putut fi un lider al acestei defensive, dar marile probleme ale naționalei sunt de la mijloc în sus. România nu poate să țină de minge, atunci când reușește să mai obțină un rezultat pozitiv o face în stil de echipă mică. Când nu poți să ții de minge mai deloc într-o partidă cu Austria, marea miză nu e să readuci un fundaș central la națională, ci să găsești soluții la mijloc și în atac. Dacă austriecii ne fac măgăruș, cu Spania sau cu Olanda, că vom juca în grupă cu echipa lui Robben și Snejder, am sta pe corzi ca Bute la Nottingham, iar Chivu n-ar putea altceva decât să ne ajute să fim niște buni încasatori. Chiar și dacă ar fi fost mutat la mijloc, Chivu n-ar fi putut să schimbe prea mult lucrurile. A jucat în acea poziție la EURO 2008 și asta nu ne-a deposedat de titlul de cea mai urâtă echipă a acelei competiții.

În istoria naționalei au existat câteva mize reale pentru recuperarea unor jucători. Cel mai bun exemplu este readucerea lui Hagi în națională în ’99, impactul în joc fiind uriaș la meciul cu Ungaria pentru calificarea la EURO 2000. La fel a fost și miza recuperării lui Balaci pentru EURO ’84, din păcate ratată. Și, într-adevăr, a existat o miză mare și în privința readucerii unui fundaș central, Belodedici, pentru Cupa Mondială din ’90. Dar e o diferență între Belo la 26 de ani, cât avea în timpul Cupei Mondiale din Italia, și Chivu la 32, cât ar avea interistul la începutul viitoarelor preliminarii.

Chivu a jucat în 75 de meciuri pentru România. De multe ori a făcut-o bine, cum s-a întâmplat și în câteva dintre ultimele sale partide, la Minsk sau la Paris. Dar faptul că în meciurile din Bielorusia și Franța Chivu, un fundaș central, a fost chiar cel mai bun fotbalist al echipei era încă un semn al decăderii naționalei României.

Nimeni nu e obligat să joace pentru națională. Doar că motivul invocat, acela al criticilor, este unul pueril. Criticile din exterior sunt prezente peste tot. Germania a ajuns în semifinale și jucătorii au fost criticați dur în presă. Niciun jucător german nu și-a anunțat retragerea. Cât despre criticile din interiorul naționalei, cum au fost cele invocate de Chivu, și acestea există peste tot. Presa italiană a relatat, de exemplu, despre cum și-a desființat Mourinho jucătorii în pauza unui meci când era la Inter. Și Chivu era printre cei desființați atunci de Mourinho.

Chivu este supărat, își ia jucăriile și pleacă. Însă, dacă pe vremea când era doar un tânăr proaspăt transferat la Ajax, era criticat după un meci al naționalei, nu se gândea nicio o secundă la retragere. Pentru că avea nevoie de națională. Acum ni se spune despre accidentarea foarte gravă pe care Chivu a suferit-o la cap. Dar, de la acea accidentare, Chivu a mai jucat zeci de meciuri la Inter și a mai primit, recent, încă doi-trei ani de contract la echipa milaneză. Iar Inter nu este instituție de binefacere. Acolo trebuie în fiecare secundă să pui osul, să-ți dai sufletul pe teren, să pui capul în gheata adversarului.

După EURO din această vară, căpitanul Angliei, Steven Gerrard, a declarat că nu se gândește la retragerea din națională deși are 32 de ani. A spus că va veni la națională atât timp cât selecționerul va crede de cuviință. Și că niciodată nu va spune ca se retrage de la națională pentru a se concentra asupra partidelor lui Liverpool. Nimeni nu e obligat să facă la fel. Dar sunt momente în care se aleg adevărații căpitani de ceilalți.