Omagiu

Dacă ieri, pe 7 mai 2013, Steaua ar fi câștigat Liga Campionilor, azi, ziarele românești, de sport sau de orice altceva, ar fi ieșit cu coperți 3D, cu Cupa Campionilor în miniatură atașată la fiecare exemplar, cu câte o statuetă cu Ienei dată la fiecare ziar, cu tot felul de nebunii și cu nenumărate pagini despre o performanță inimaginabil de mare pentru un fotbal de periferie cum este cel românesc. Însă pe 8 mai 1986, a doua zi după uriașul succes al Stelei în finala de la Sevilla, ziarul de sport a apărut pe prima pagină cu Ceaușescu.  Știrea despre câștigarea Cupei Campionilor a fost ascunsă după diliu și șleahta lui din vârful PCR.

Un alt Ceaușescu, copilul cel mare al tiranilor, este creditat cu o contribuție importantă la crearea acelei echipe superbe a Stelei. Azi, Becali rămâne cu buza umflată când Maxim alege o experiență în străinătate în detrimentul unui transfer la Steaua, nu știe cum să facă în cazul lui Bokila, îi promite jumătate din împărăție lui Marica și îndrăznește să viseze vreo 3 secunde la Mutu. Pe vremea aceea, Vali Ceaușescu, odrasla dictatorului, ridica din sprânceană și în Ghencea se aliniau Lăcătuș, Boloni, Hagi, Iovan, Rotariu și cine mai dorea mușchiul lui de fiu de tiran. Acum, tovarășul Vali Ceaușescu participă la sindrofii la care se întâlnesc foștii mari campioni ai Stelei de atunci și oamenii îi arată în continuare recunoștință pentru butelia, salamul sau video-ul cu care Ceaușescu junior își alinta jucăriile umane așa cum face un dresor cu caii săi după un moment reușit în spectacolul de circ. Mă uit acum la imagini în care Ceaușescu Valentin discuta cu Lăcătuș și Hagi despre vânzarea acestora către Milanul lui Berlusconi. Sau la imagini în care Ceaușescu intra în vestiarul naționalei atunci, deși nu avea nicio calitate oficială, și suna adunarea la cârciuma Melody. Un fiu de dictator și jucăriile sale favorite…

Aș vrea să-l întreb pe Ceaușescu junior, cel care o ardea student prin Anglia în timp ce România era îngropată de vie de taică-su, dacă i-a fost rușine atunci când, în locul Stelei, numele Ceaușescu a fost în prim-planul ziarului a doua zi după finala de la Sevilla? Dacă nu îi este rușine când se gândește că a trebuit el să discute cu maică-sa pentru ca românii să vadă la tv acel eveniment uriaș, de parcă îi cerea o înghețată? Dacă nu îi este rușine că Țopescu, cel mai popular comentator român, n-a putut relata acea finală pentru că așa doreau semianalfabeții Nicolae și Elena? Dacă nu îi este rușine că acea echipă a Stelei a fost construită și întreținută cu ajutorul mijloacelor lui de beizadea a unuia care transformase această țară în feuda familiei sale?

Am încercat să readuc în memorie absurdul acelor vremuri. O zi de 8 mai cu puțin despre eroii de la Sevilla și cu mult Ceaușescu. Tovarășe Vali, vedea-te-aș la o coadă la iaurt în zori…