Bergodi a trăit vremuri fantastice precum blajinul Ienei. Bergodi a jucat la Lazio într-o echipă de o frumusețe supranaturală cu Signori, Casiraghi, Rambaudi. În Zemanlandia, squadra pe care taciturnul Zeman o crease pentru a ataca pe Cavaleria Rusticană, turnul Bergodi veghea maiestuos în flancul stâng al apărării. Era spre mijlocul anilor ”90 și în Ghencea viteziștii lui Ienei trecuseră din iarbă în memoria afectivă. Doar Lăcătuș ar mai fi putut să întruchipeze acel spirit, dar și la el beția vitezei fusese înlocuită cu geometria paselor pentru o altă tânără nălucă, Adrian Ilie.
Bergodi poate readuce bucuria șarmantă a epocii Ienei. Cei doi se identificau cu echipe ce jucau cu o nonșalanță indiferentă la manevrele adversarului ca un erou al filmelor de epocă indiferent la numărul adversarilor. Tocmai de aceea, acest spirit a dat semne de renaștere și în scurta domnie a lui Protasov, un alt slujitor al estetismului pur în fotbal pe când juca în marele Dinamo Kiev al lui Lobanovski.
Ghencea s-a umplut din nou de viață, publicul întrezărind în eleganța lui Bergodi clasa maestrului Ienei, în exuberanța cuplului Stancu – Surdu nebunia puștilor Lăcă și Balint, în silueta lui Onicaș un nou Tudorel Stoica. Poate e doar dorul după echipa de acum mai bine de 20 de ani, dar Bergodi știe cum se face o hipnoză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER