Pe scăriță spre finală

Când Barcelona a pierdut semifinala de Liga Campionilor cu Chelsea am văzut declarat ritos, inclusiv prin aceste pagini, că fotbalul nu se poate, totuși, juca fără vârful ăla din careu, nelipsitul pomanagiu din meciurile copilăriei noastre. Și totuși, campioana mondială și europeană Spania a făcut câteva meciuri bune la acest turneu final fără obligatoriul atacant. În semifinala cu Portugalia, Del Bosque a zis să încerce cu un vârf clasic de careu, masiv, deși la fratele mai mic al lui Geraldo, așa cum îl știu românii pe Bruno Alves, era o pâine de mâncat pe viteză. Și paradoxul a fost că, în prima repriză, cu atacant în teren, Spania a făcut cea mai pașnică repriză a sa în acest turneu în care a strălucit de atâtea ori fără vârful, nu-i așa?, „de meserie”…

Nici în partea cealaltă vârful nu a fost mai puțin inutil pe parcursul acestui turneu, deseori Postiga sau Almeida nefiind altceva decât fileul peste care își pasau cele două staruri din flancurile Portugaliei, Ronaldo și Nani. Practic, semifinala Spania – Portugalia a fost înfruntarea celor mai bune echipe la care atacanții nu (prea) contează.

La doar 8 minute după pauză, Del Bosque s-a săturat de litera manualului invocată de scrofuloșii fotbalului și l-a trimis pe adevăratul „vârf”, Fabregas, marcator cu Italia și Irlanda, genul ofensiv al secolului 21, dezinvolt peste tot în teren, nu doar în umbra portarului advers. Și pe teren au continuat să intre golgeterii fără date de golgeter, Jesus Navas, marcatorul cu Croația, împrospătând cavaleria ușoară a Spaniei.
După primul 0-0 de la EURO, cel dintre Italia și Anglia, unul încântător, cu intensitate și multe ocazii de gol, a venit unul cu adevărat alb, în care cele două combatante, Spania și Portugalia, s-au anulat total. A fost doar confirmarea că în fața celui mai bun portar al lumii, Casillas, s-a aflat portarul care se luptă cu Hart pentru viitoarea supremație pe acest post, Rui Patricio.

Am intrat în penaltyuri cu amintirea triumfului Portugaliei în fața Angliei după astfel de lovituri la EURO 2004 dar și cu imaginea lui Casillas care apăra un penalty enorm la ultima Cupă Mondială în fața Paraguayului. Povestea s-a repetat la indigo cu cea din Italia-Anglia, învingătorii au avut parte de o paradă și o bară și au fost cei „adevărați” după cursul jocului.